Cristian Mandeal...

"Misa Solemnis" de Beethoven si "Misa da Requem" de Verdi sunt, amândouă, opere care se rânduiesc între cele sacre, dar tâsnesc departe dincolo de functiile lor consacrate. Prin dimensiuni, dar mai ales în spirit, ele nu încap în haina traditională a sacerdotiului unde stă textul: muzica o refuză. Pe amândouă Cristian Mandeal le-a creat la acest sfârsit de stagiune. Succesiune întâmplătoare? Poate că nu! Concertele Filarmonicii "George Enescu", atât de apropiate în timp, au avut - cel putin pentru mine - o anume legătură: ea este de găsit în natura muzicalitătii care comentează, transfigurează, devine sens intelectual si afectiv al textului. Efectul acestor interpretări a fost, de fiecare dată, modelarea caracterului dominant al Operei. Proportii colosale, tirania dramaturgiei purtate de Cuvânt. Numai aceste două Mise proiectează pe ecranul imaginatiei întregul coplesitor al Capellei Sixtine: forta telurică a întruchipării istoriilor sacre fixată acolo de geniul lui Michelangelo ("Dies Irae" la Verdi, "Gloria" la Beethoven).

Realizată la începutul lunii iulie, "Misa solemnă" s-a atasat unui capitol din istoria Filarmonicii: concert in memoriam George Georgescu maestrul care si-a legat destinul de orchestra noastră începând din 1919. El a încetat din viată acum 35 de ani după ce încheiase prima parte a stagiunii: la 1 septembrie 1964, cu câteva zile înainte de Editia a III-a a Festivalului International "George Enescu".

Caracterul beethovenian al interpretării Simfoniilor de Beethoven si al "Misei solemnis" a stat în gloria lui George Georgescu: dar nicicând revelarea unei partituri nu este altceva decât divulgare a ceva esential din constiinta si disciplina care consolidează arta unui muzician complex. Asa că trebuie să spunem că după cum "Misa Solemnis" este un portret al lui Beethoven în anii maturi