Poetul Dorin Tudoran este un om la care nu mă pot gîndi fără strîngerea de inimă că eu n-am avut curajul pe care l-a avut el în vremurile ceausiste. Strîngerea de inimă s-a transformat într-un adevărat blocaj cînd am vrut să scriu despre Kakistocratia: nu puteam vorbi despre curajul, onestitatea sau singurătatea lui fără să acuz pe altii. Or, nu aveam dreptul să acuz pe altii cît eu n-am fost mai brează.

M-am asteptat însă ca această carte - cuprinzînd memorabilul eseu Frig sau Frică? Sau despre conditia intelectualului român de azi - să stîrnească discutii vii în cercurile de vîrf ale intelighentiei (de pildă, la GDS), exact pe marginea conditiei intelectualului român de azi si de ieri. Nu s-a întîmplat asa (desi cel putin la GDS se întîlnesc si cîtiva fosti disidenti străluciti), poate din aceleasi motive care mi-au blocat mie avînturile de recenzent al Kakistocratiei.

În schimb, cartea a fost premiată si de US si de ASPRO - si, prin asta, se pare că gata, problema e închisă, ne-am spălat cu totii din nou pe mîini, direct sau prin reprezentanti...

Mă îndoiesc însă că premiile reprezintă prea mult pentru Dorin Tudoran sau pentru noi o solutie. Poate că, totusi, ar fi momentul să se vorbească despre greselile intelighentiei din România. Cu atît mai mult cu cît nu pare a fi scutită de ele nici azi.

Peisajul intelectual românesc din zilele noastre arată, cu asupra de măsură, o polarizare ideologică la extreme, iar curentele majore de opinie pretind, imperios, adoptarea fără nuante a uneia din cele două atitudini. Astfel că nationalistii-fricosi de libertate si prooccidentalii ultraradicali-fricosi să nu piardă libertatea reusesc să fie la fel de stridenti. Si, fatalmente, la fel de neadecvati realitătii românesti si/sau mondiale. Mersul în galop al unei pături subtiri de intelectuali spre Occident n-are, din nefericire, nici o sansă de