Cu un look de Gallimard (nu întâmplător!) a apărut la Scrisul Românesc noua carte a lui Livius Ciocârlie: Caietele lui Cioran. Geneza volumului e simplă: la aparitia Caietelor lui Cioran în Franta (1997), autorul a început lectura si însemnările. Cele din urmă, dovedindu-se mai mult decât simple notite, au alcătuit până la urmă un volum. Cam asta ar fi explicatia-capcană pe care Livius Ciocârlie încearcă să o plaseze discret - însă un ochi atent nu poate să nu observe arhitectura complexă a cărtii. Dezordinea Caietelor este abolită de o compartimentare exactă în nouă capitole, fiecare tratând câte o "temă" (jurnalul, stilul, românii etc.). Divagatia este jucată după niste reguli stricte.

Citat din Cioran plus un comentariu scurt (de cele mai multe ori) al autorului - cam asa arată fiecare pagină. Numărul fragmentului din care a fost extras citatul dezvăluie ceva mult mai complicat: autorul mimează lectura relaxată, el expunându-si, de fapt, colajul obtinut cu mai multă trudă decât am putea crede. Scriitorul timisorean alege fragmente pentru a ilustra. De altfel el regretă că "nu s-a validat încă specia care ar consta exclusiv, din a cita". Cioran îi permite, ca nimeni altul, să facă o carte din citate: fragmentul aforistic este desprins cu usurintă dintr-un "tot" (care nu există nici măcar ca jurnal) si cimentat în forme ciudate. Spre exemplu ultimul capitol îsi propune să stabilească: "a. în ce îi semăn; b. prin ce ne deosebim; c. cum stăm noi de vorbă". Iar de la meditatii profunde autorul trece rapid la adevărate declaratii de dragoste: "Împărtăsesc cu Cioran până si prostul gust".

Livius Ciocârlie suferă (sau, ca si Cioran, se preface că suferă) de o lipsă de nebunie: "Quand l^habitude de regarder les choses en face tourne à la manie, on pleure le fou qu^on a été et qu^on n^est plus". În acest caz apare tehnica omisiunii: autorul nu mai