Felix Aderca: un nume de marcă al literaturii noastre interbelice, pe care, în volumul ce i-l consacră, intitulat Felix Aderca sau vocatia experimentului, universitarul orădean Valentin Chifor îl recomandă astfel: "Acest scriitor modernist, anchetator al generatiei sale, fusese pînă în 1940 un ănume cu circulatieă. Cititorul care deschidea în deceniul trei orice ziar sau revistă mai importantă descoperea numele lui dedesubtul sau deasupra unui eseu, foileton, nuvelă, fragment de roman, însemnare critică etc., deconcertînd adeseori prin multitudinea manifestărilor literare. Aderca, care ne-a lăsat o operă proteică, aproape suspectă prin dimensiuni si în special prin multitudinea formulelor practicate, este un scriitor derutant pentru critică, pînă la confuzia criteriilor, valorilor. Nimeni nu a negat talentul scriitorului, nici măcar adversarii (...). Considerentele extraestetice îndeosebi (etniciste, nationaliste) au generat în jurul lui idiosincrasii tenace". Am putea afirma, badinînd usor, că Felix Aderca (1891-1962) ar putea fi investigat mai ales în vederea detectării spetelor literare pe care nu le-a ilustrat, cu riscul de-a se constata că ele... nu există! Căzut azi într-o usoară umbră, el exprimă destinul acelor scriitori care s-au devotat aproape exclusiv prezentului lor, printr-o cheltuire incandescentă a resurselor în slujba acestuia, printr-o combustie în raport cu care gratitudinea posteritătii nu e totdeauna pe măsură. "Trebuie să fii un om viu si un artist postum", consilia Jean Cocteau, cu toate că, uneori, artistul, viu aidoma omului, neglijînd acea abstragere ce pare propice contractului cu viitorul, întîmpină dezagremente în relatiile cu cel din urmă. Să recunoastem că tezele vitaliste ale autorului Femeii cu carnea albă ar fi găsit un teren de aplicare pe propriul său destin literar. În fine! Să recunoastem în F. Aderca măcar pe unul d