Luciditatea cronicarului

Cornel Regman (1919-1999) provine din pepiniera de critici si de poeti a Cercului Literar de la Sibiu. Mai în vîrstă cu cîtiva ani decît Doinas ori Negoitescu (Balotă fiind cel mai tînăr dintre cerchistii importanti), student, ca si ei, al lui Blaga, apoi, scurtă vreme, asistent al aceluiasi, n-a făcut totusi carieră universitară (dacă ignorăm cei cîtiva ani cît a functionat la Institutul Pedagogic din Constanta), iar cariera de critic i-a fost întreruptă pe toată durata proletcultismului. Destin comun, asadar, cu al cerchistilor, care, cu foarte putine exceptii, n-au publicat mai nimic în deceniul al saselea, debutînd editorial tîrziu, cam o dată cu generatia mea. Desi ne despart douăzeci de ani, Cornel Regman a debutat editorial (în revistă a debutat în 1942, la R.F.R.) în acelasi an cu mine: 1966. (cu Confluente literare) (iar eu cu Lecturi infidele, după un volum în colaborare, un an mai devreme). C. Regman a fost, dintre criticii Cercului Literar, cel mai atasat de actualitate. A scris si studii de istorie literară (cîteva absolut remarcabile, despre tînărul Eminescu, Creangă, Rebreanu, Agîrbiceanu s.a.), dar pasiunea lui statornică a rămas cronica literară. A practicat-o, cu intermitente imputabile gazetelor la care a colaborat, decenii la rînd. Aproape octogenar, a tinut cronica Jurnalului literar pînă în pragul sfîrsitului. Mai savantul N. Balotă ori mai artistul I. Negoitescu sînt, poate, personalităti mai spectaculoase decît el. Dar singurul dintre ei care a urmărit îndeaproape, cu ardelenească acribie, noua literatură românească, trezită din somnul dogmatic, a fost Cornel Regman. De altfel, cele mai multe dintre cărtile pe care le-a tipărit, au fost culegeri de cronici literare.

Din motive greu de elucidat, în bună parte din cauza revistelor nu de mare circulatie care i-au găzduit articolele, cota cronica