Bogdan are 29 de ani şi nu este căsătorit. A terminat Geografia, dar acum singura lui ocupaţie este "frumosul". "Sînt atît de multe fete frumoase, încît nu mai ştii pe care să o alegi. Şi atunci tot încerci", rîde el. "Nu pot să spun exact ce îmi place la o femeie. E un anumit ceva care te fascinează la fiecare individ. De exemplu, mersul. Se poate întîmpla ca, dacă o vezi aşezată, o femeie să nu-ţi spună nimic. Dar cînd merge, cînd îşi unduieşte trupul...". Se opreşte din vorbit şi oftează ca după ceva ce doreşte. Apoi continuă. "Probabil că atitudinea este foarte importantă pentru a părea frumos: felul în care te mişti, în care gesticulezi. Toate acestea îţi transmit ceva. Pentru că eu, cel puţin, nu mă uit la o femeie ca la un tablou. Nu cred că am admirat vreodată vreo femeie dezinteresat". Bogdan nu poate să definească o femeie frumoasă. Şi nu este singurul. Dacă e vorba de definiţii, atunci majoritatea se îndreaptă către exemple clasice: foto-modele şi actriţe. Dar frumuseţea umană pare ceva de neprins într-o sintagmă clasificatoare. E un ceva. "Un ceva nedefinit care să mă atragă", cum spune Paula, o tînără de vreo 22-23 de ani, candidată la Psihologie. Şi ea vorbeşte despre "o mişcare, o anumită expresie a feţei, un gest", pentru că "frumuseţea vine din interior, mai puţin de la fizic". Cu toate acestea, Paula recunoaşte că nu s-ar apropia de un bărbat cu handicap. "Contează dacă are probleme fizice. Pe undeva, la nivel inconştient, e şi instinctul de reproducere. Îţi alegi partenerul dacă e sănătos. Pe de altă parte, dacă aş avea eu infirmităţi, probabil că m-aş simţi văzută altfel şi m-aş orienta către cei ca mine". Paula nu crede că este o femeie frumoasă. "Doar în anumite momente, cînd îmi dau silinţa..." Asta înseamnă machiaj, o îmbrăcăminte bună şi un somn odihnitor. "După ce am încercat să-mi schimb aspectul, se schimbă şi atitudinea". În acel m