Nr. 324: Articolul "Libertate de primăvară" de Mircea Diaconu Rumeg, cu un gust amar, o concluzie tare a unui text, altminteri soft, pe care dl Mircea Diaconu l-a publicat acum patru-cinci numere. Este vorba de fabula cîinelui care a alergat o viaţă în sus şi în jos, pe o sîrmă, astfel încît, spune în concluzie autorul, la un moment dat - liber fiind - nu găseşte altceva mai bun de făcut decît să alerge în continuare în sus şi în jos pe lîngă sîrma vieţii lui. Domnul Mircea Diaconu, ca mulţi alţi domni şi doamne, poate afirma cu tărie, în clipele de prea plin, că are principii de viaţă clare şi ferme, un sistem bine ordonat de valori de referinţă şi că în general clivajul dintre ce fumează şi ce zice este nesemnificativ. Regretul dlui Mircea Diaconu, implicit de altfel, este că principiile şi valorile de referinţă în care crede sînt irelevante statistic. Altfel spus crede că prea puţini oameni îi împărtăşesc optica. Eroarea dlui Mircea Diaconu ţine, cred, de o inadvertenţă temporală. Este plauzibil că cei mai mulţi dintre noi, înainte de '89 şi după '89 unii dintre noi aveam sîrma noastră pe care alunecam în sus şi în jos. După '89 însă destui - statistic de necontestat - au început să zburde: cca un milion se vor fi răspîndit în lume, peste un milion de şomeri de diverse generaţii şi extracţii sînt liberi de sîrmă, milioane de pensionari ca şi milioane de salariaţi încearcă să-şi consume fiinţa biologică într-o ţară în care venitul mediu, generos spus, bate la 150 de dolari în timp ce preţurile bat spre America dacă nu şi mai sus. Care prinţipuri, care valori coagulează atunci poporul ăsta, societatea noastră, resortisanţii ce-şi spun cu mîndrie români? Grea întrebare. Starea de prea gol indusă astfel într-o sensibilitate tip Mircea Diaconu generează recursul la permanenţa sîrmei ca limită dar şi punct de sprijin. Sîntem însă, iată, într-un tramvai în plină v