Eforturile de pacificare în regiunea Kosovo se sprijină pe experienţa dobîndită în Bosnia, după încheierea acordurilor de la Dayton. Experienţă mai curînd negativă deoarece, aşa cum arată Lucas Delattre într-un articol din ziarul Le Monde (20 iulie), "acest stat federal (Bosnia Herzegovina, n.m.), mare cît o regiune franceză, nu rezistă decît datorită ajutorului financiar internaţional, iar unităţile constitutive nu au în comun decît moneda, marca convertibilă (KM), în jurul căreia începe să se construiască un spaţiu economic coerent. (...) Acesta este singurul succes veritabil al reconstrucţiei şi, chiar dacă există două serii de bilete de bancă (una pentru Republica Srpska, alta pentru Federaţia croato-musulmană), moneda circulă în toată ţara şi are valoare şi dincolo de frontiere: este acceptată, de exemplu, în staţiunile balneare de pe coasta dalmată a Croaţiei. Strict legată de marca germană, conform unor reguli de constrîngere stabilite de consiliul monetar (currency board), este o monedă extrem de stabilă, pentru că, prin definiţie, o marcă bosniacă are aceeaşi valoare ca una germană, fără nici un fel de risc inflaţionist. Celelalte monede din regiune - kuna croată şi în special dinarul iugoslav - se depreciază permanent. Dispozitivul adoptat în Bosnia funcţionează doar datorită afluxului de ajutor internaţional şi banilor trimişi de bosniecii din străinătate, ceea ce permite Băncii Centrale să-şi menţină rezervele şi să aibă o atitudine activă faţă de moneda germană la Bursa din Frankfurt. La un moment dat, croaţii din Bosnia au fost tentaţi să utilizeze doar kuna, moneda croată, dar au abandonat lupta. La fel s-a întîmplat şi cu sîrbii din Republica Srpska care s-au apropiat de spaţiul economic bosniac datorită războiului din Kosovo - legăturile dintre Belgrad şi Banja Luka sînt mai puţin intense astăzi decît înainte de bombardamentele NATO, atît pe p