Tratamentul diferit acordat ţărilor din fostul lagăr comunist de organismele internaţionale, care distribuie bani şi note de bună purtare, este explicat în fel şi chip (istorie, religie, lobby puternic şi influent), dar nimeni nu contestă faptul că există într-adevăr două măsuri de apreciere. Jacques Rupnik, profesor de ştiinţe politice, specialist în problemele Europei Centrale şi Balcanilor, formulează o clasificare precisă (Journal of Democracy, ianuarie 1999): "În Europa fostă comunistă se desenează o nouă geografie politică avînd trei subîmpărţiri: regiunea de succes alcătuită din noua Europă Centrală (aşa numitul grup de la Vişegrad, ţările baltice şi Slovenia); Balcanii, unde tranziţia democratică a fost întîrziată din cauza problemelor naţionale sau subminată de moştenirea comunistă şi de înapoierea economică; Rusia, în căutarea identităţii ei postimperiale şi a găsirii unui echilibru în pragul dezastrului economic. (Soarta democratizării Ucrainei, Belarus şi Moldova depinde în bună măsură de ceea ce se va întîmpla în Rusia.)" Procesul de diferenţiere este determinat de succesele în funcţionarea a trei factori: statul de drept, economia de piaţă şi apariţia societăţii civile, pentru care "Ralf Dahrendorf stabilise trei limite de timp: democraţia politică şi statul de drept (şase luni), transformarea în economia de piaţă (şase ani) şi apariţia societăţii civile (şase decenii)". Obsesia simetriei nu prea se potriveşte cu realitatea, dar în unele ţări s-au constituit sisteme solide cu o funcţionare sigură, în timp ce în altele spectrul crizei nu a fost îndepărtat: "Cazul extrem este cel al Iugoslaviei, unde războiul şi descompunerea Federaţiei au dat naştere unor state succesoare, a căror legitimitate şi viabilitate stau încă sub semnul întrebării. Legitimitatea cadrului teritorial rămîne, fără îndoială, prima condiţie prealabilă pentru tranziţia democrat