Generaţii: idei comune, numitor comun

Cel puţin la prima vedere, definirea generaţiilor ca realităţi strict biologice nu pune foarte mari probleme (deşi dificultăţile pe care le ridică delimitarea lor efectivă arată că s-ar putea ca lucrurile să nu fie atît de simple pe cît par): sînt - nu-i aşa? - etaje succesive de vîrstă. Complicaţiile încep atunci cînd psihologii, sociologii, istoricii şi filozofii culturii transferă conceptul din biologie în evoluţia socială. Criteriile clare, cuantificabile sînt înlocuite cu altele mai sofisticate şi mai aproximative. Nu cifrele, ci evaluările statistice devin relevante: generaţiile psiho-sociologice sau socio-culturale se definesc nu doar sau nu atît prin calculul anilor şi al deceniilor de viaţă, cît în funcţie de gusturi, psihologii, identităţi colective, filozofii de viaţă - pe scurt: mentalităţi. Chiar dacă nu e eliminat cu totul, chiar dacă rămîne ca suport conceptual, pattern-ul succesiunii vîrstelor se umple - aşadar - cu o substanţă nouă, aşa-zicînd "ideatică": ideile comune contează. Comune în ambele sensuri: la propriu, acolo unde se produce alinierea intenţionată sau instinctivă la o viziune anume asupra existenţei, la aceleaşi tendinţe "la zi"; şi la figurat, căci coerenţa mentalităţilor colective e asigurată de împărtăşirea largă a valorilor medii, a banalităţilor care dau linia unei orientări generale. Altfel spus, profilul unei "generaţii" e dat de numitorul comun al unui etaj de vîrstă sau de evoluţie psiho-socială sau socio-culturală.

Ecuaţie cu doar doi termeni Tot la capitolul preliminariilor - altă chestiune banală (deşi nici ea simplă) în teoriile din domeniu, de la Dilthey încoace: cîte generaţii convieţuiesc într-un moment oarecare al istoriei? Biologia ne spune că trei: bunicii, părinţii şi copiii. Străbunicii şi strănepoţii sînt o raritate şi nu pot conduce la concluzii statistic