Una dintre ştirile importante ale acestei veri a apărut acum cîteva săptămîni şi încă n-a ieşit din actualitate; dimpotrivă, are toate şansele să rămînă multă vreme în centrul atenţiei: este vorba despre reforma în TVR. Dintr-o dată, cînd lumea era preocupată de vacanţe sau de acordul cu FMI, a fost dat publicităţii un plan radical de restructurare a Societăţii Naţionale de Televiziune. Conform intenţiilor Consiliului de Administraţie, doar jumătate din personalul actual va rămîne să lucreze cu contract permanent în instituţie, restul realizatorilor urmînd să aibă angajamente temporare, în funcţie de calitatea emisiunilor pe care le propun şi în funcţie de necesităţile editoriale ale celor două canale naţionale. Principiul e bun, reducerea de personal, fără îndoială, e absolut necesară, dar rămîne de văzut dacă (şi cum) va putea fi aplicat pînă la capăt acest plan. Există riscul (inevitabil, în România) ca schijele aruncate de algoritmul politic să ajungă pînă aici ori să funcţioneze diversele şi complicatele "lanţuri ale slăbiciunilor". Atîta timp cît desemnarea Consiliului de Administraţie este dependentă (între altele) de partide, televiziunea publică nu are cum să scape de influenţe şi presiuni, fie ele şi "mediate". Dar după ce intrarea în legalitate a instituţiei a fost atît de anevoioasă, toată lumea e mulţumită că, în sfîrşit, se aplică legea; cui îi mai trece prin cap, acum, că legea însăşi s-ar putea să fie greşit concepută? Problema personalului nu este însă decît punctul de plecare în regăsirea de sine a TVR. Dificultatea ei cea mai mare decurge din involuţia pe care a suferit-o în ultimii ani. Apariţia concurenţei a găsit-o nepregătită, iar consolidarea televiziunilor private a contribuit la "depersonalizarea" ei. Chiar şi în condiţiile în care studierea audienţei este încă parţială, nu e greu să constatăm că TVR nu ştie exact cui se adresează. Cu