"Eclipsa este de dreapta sau de stînga?" - (se) întreba deunăzi, depăşindu-şi confraţii în cursa pentru prezentarea cît mai inventivă a "ultimului mare eveniment al mileniului", un cotidian francez. "Cu siguranţă că nu e de stînga", a răspuns un spiritual om politic (de dreapta), adăugînd: "altfel, l-am fi văzut pe Jack Lang lăudîndu-se că el a organizat avalanşa de manifestări care au transformat eclipsa într-o «sărbătoare culturală»". Butada nu confirmă doar o reputaţie bine consolidată ci şi vitalitatea orientării imprimate de fostul ministru al lui, François Mitterrand. E validat, astfel, diagnosticul stabilit încă în 1991 de Marc Fumaroli, într-o carte - Statul cultural (Eseu despre o religie modernă) - prea puţin cunoscută la noi deşi pune în discuţie o mulţime de aspecte care trimit, direct sau indirect, şi la realităţile româneşti. Teza centrală a cărţii lui Fumaroli este că dirijismul de stat dă naştere, în mod fatal, unei "culturi de masă pretenţioasă în conţinut, egalitaristă în finalitatea ei, în acelaşi timp ruinătoare pentru inteligenţă şi surd opresivă pentru buna dispoziţie". În Franţa, patentul îi aparţine lui Malraux, cu ale sale Maisons de la Culture, privilegiind din capul locului audio-vizualul cu atît mai mult cu cît aceste "catedrale ale spiritului" nu erau dotate cu... biblioteci. Reculul cărţii nu a încetat să se agraveze, antrenînd, în chip firesc, clivajul dintre cultură - cuvînt ce devine tot mai lax, mai încăpător şi mai vag - şi învăţămînt, acesta din urmă - mai ales cel universitar - fiind aservit actualităţii imediate şi imperativelor "eficienţei". După Pompidou şi uzina lui culturală de la Beaubourg (a cărei reuşită majoră, scrie Fumaroli, este scara rulantă, ce oferă turiştilor o panoramă superbă - şi gratuită - a Parisului), Mitterand lansează aşa-numitele "les Grands Travaux": Marea Arcă de la Défense, Opera de la Bastilia,