Dictionarele explicative nu ne ajută prea mult cînd e vorba de termenul multiculturalism. Cuvîntul e înregistrat ca un neologism (de dl. Florin Marcu, bunăoară). Dictionarul de cuvinte recente al dnei Florica Dimitrescu nu-l contine. Ca neologism curent, cuvîntul se referă la existenta, într-o tară, a mai multor culturi. Exemplul de o astfel de tară este SUA. În limba română, cuvîntul n-a fost folosit mai deloc, exceptînd studiile de filosofie sau de sociologie culturală, precum si unele de politologie. Voga lui actuală se datorează solutiei de compromis pe care a oferit-o dl Andrei Marga în disputa legată de universitatea maghiară. Ca să împace ambele tabere, dl Marga a venit cu ideea unei universităti cu două limbi de predare, maghiară si germană, sugerînd si o denumire adecvată, Universitatea Petöfi-Schiller. Este evident că sensul dat cuvîntului de către Ministrul Educatiei si Învătămîntului este acela de bilingvism. Acest sens n-are însă nici o legătură cu acela din engleza-americană din care multiculturalismul a fost împrumutat si care creează specialistilor dificultăti majore.

În SUA, patria multiculturalismului, conceptul are un înteles exact contrar aceluia din uzul de ocazie care i s-a dat în română: nu înseamnă combinatie, sinteză, armonie de două sau mai multe culturi, egale si tolerîndu-se reciproc. Dacă e să vorbim transant, multiculturalismul se opune meritocratiei, alt cuvînt recent din Dictionarul dnei Dimitrescu, dar si din cel de neologisme al dlui Marcu. Meritocratie înseamnă puterea meritului. Cuvîntul desemnează o situatie în care selectia se face în functie de merit, indiferent de alte criterii, cum ar fi rasa, religia, nationalitatea, limba, sexul, vîrsta, culoarea pielii s.a.m.d. Din contra, multiculturalismul se referă la un criteriu de selectie capabil să asigure o participare egală a raselor, sexelor sau etniilor