Dacă poate fi identificată vreo... identitate a momentului în sine, aceea ar fi proliferarea sofismelor. Se consideră, de exemplu, că situatia este atît de nenorocită (si este!), încît n-ar exista decît solutiile de la care România asteaptă si în prezent redresarea situatiei. Altfel spus, că ne place ori nu, doar actuala coalitie de guvernămînt ar putea să miste lucrurile în directia cea bună. Si asta, chiar dacă mai toti biciclistii de vîrf ai actualei puteri par împietriti într-un sur place etern pe acest nesfîrsit velodrom al performantelor economice. Se invocă si factorul extern - cei dinafară vor să vadă stabilitate politică în România. Evident asa stau lucrurile, numai că aceiasi factori externi vor să vadă o stabilitate politică performantă, nu o stabilitate politică încremenită în neputintă economică. Sofismul cu pricina vrea să inducă gingasa certitudine că fără prezenta coalitie de guvernămînt, cu un alt prim-ministru si cu un alt presedinte, România s-ar prăbusi definitiv. Cît de mai... definitiv?

Asadar, după votul nemultumirii din 1996, în 2000 este recomandat votul fricii. Posibila revenire la putere a unei stîngi de tip pedeserist, stîngă clientelară si dispusă la aliante cu furunculi politici de tip PRM, ar trebui să înspăimînte atît de mult electoratul încît să accepte fără crîcnire votul fricii. Să nu uităm, însă, că prezenta coalitie numai de dreapta nu este, atîta vreme cît ponderea PD-ului rămîne cea stiută. Apoi, vocatia clientelismului nu pare deloc străină acestei coalitii. Nepotismul se practică, în draci, din prima zi de după cîstigarea puterii - fii, fiice, nepoti si nepoate, veri si cumnati, tot ce poate cuprinde asemenea încrengături, au devenit peste noapte persoane importante. Este prea bine cunoscut faptul că, uneori, a fost de ajuns să fii geolog, ex-student al dlui Constantinescu, pentru a nu mai fi obligat