Bătrînul sacerdot îsi puse mica valiză în plasa de bagaje a compartimentului si luă loc la fereastră. Fiecare activitate era însotită de un comentar: "Unde e vagonul? Aici e vagonul. Sus piciorul pe scară! Fii atent! Ia să găsim noi un locsor mai comod pentru oasele noastre. Clasa a doua. Să profităm de clasa a doua. Nu e nimeni aici. Repede să ne instalăm!

Omul este multumit.

Cînd o treabă a sfîrsit."

Nu observase că de pe peron îl urmărise un copil ca de 10 ani. Acum se strecurase pe usa pe jumătate deschisă si rămase în mijlocul compartimentului de unde îl fixa pe Rebi. Acesta îl remarcă si tresări speriat: "De unde ai mai iesit si tu, Michidută?" Băiatul nu răspunse. Tăcea. Înlemnise într-o atitudine nefirească. Rebi Avraam scoase din buzunarul caftanului o bomboană rosie si i-o întinse copilului: "Suge-o, să n-o înghiti! Cum te cheamă?" Piedicile vorbirii căzură. "Lazăr mă cheamă." - "Lazăr si mai cum?" - "Lazăr sau Leizărică. Asa îmi spun toti. Si la scoală." - "Deci esti scolar? Si de ce nu te-ai dus în dimineata asta la scoală." - "Pentru că trebuia să merg cu tine la Bucuresti." - "Si de unde stii tu că eu merg la Bucuresti?" - "Iaca stiu." - "Nu stii nimic.

În sinea ta socotesti

Că eu merg la Bucuresti.

N-ai de unde să ghicesti

Că mă dau jos la Pitesti."

Băiatul se aseză lîngă bătrîn. "Ce barbă mare ai! De ce ai o barbă asa de mare? E ca un măturoi." - "Mi-a crescut." - "Toată?" Apucă de un fuior mai subtire ca să verifice cele auzite: "Am văzut într-o carte fotografia unuia cu o barbă ca a ta; ducea sub barbă marfă de con... contrabandă." Si ridică alt fuior: "Ce-ai ascuns tu aici?" - "Sezi binisor, Leizărică. Nu trage că mă doare." Cu toate că perchezitia copilului era dureroasă, îl mîngîie pe cap. "Am un suflet de om cu care să mai schimb o vorbă. Cu cine ai venit? Unde-s ai tăi?