La 90 de ani pe care ii are, Petru Mihaila este cel mai batrin pensionar din Caminul "Sf. Constatin si Elena". Greu incercat de viata, Petru este un mosulet simpatic care mai traieste doar in speranta ca intr-o zi va putea sa-si munceasca din nou pamintul. In fiecare zi iese in veranda caminului unde sta la povesti cu ceilalti batrini spunindu-si oful. "Am crescut doi baieti ca brazii care acum nu mai vor sa stie de mine. Nici nu ma lasa sa pun piciorul in curtea casei pe care am ridicat-o". Si, in timp ce povesteste, batrinul incepe sa plinga. Plinge ca un copil, din suflet, cu lacrimi curate. Si ii este foarte greu sa se opreasca - lacrimile par a fi singura alinare.

"Am trudit o viata-ntreaga si nu mi-au dat nici macar o lingura!"

Petru Mihaila nu a avut o viata iesita din comun. A fost si este un om obisnuit. Nascut si crescut in Costuleni, Petru a avut viata unui taran care iubeste pamintul si munca. "N-a fost nici prea dulce, nici prea amara", povesteste Petru Mihaila despre viata sa. "Am avut si eu greutatile mele. Cind m-am insurat mi-au dat socrii pamint, dar a trebuit sa-mi ridic casa singur. Am muncit o viata intreaga si mi-am incropit o gospodarie frumoasa. Am si doi baieti care au fost bucuria si nenorocirea vietii mele. Pentru ei am muncit atitia ani. Am vrut sa-i vad oameni gospodari, asezati la casele lor, sa ma bucur si eu de nepoti. Dar, n-a fost sa fie asa. Dupa ce am muncit o viata-ntreaga mi-au dat cu piciorul. M-au dat afara din casa ca pe un strain. Nici o lingura nu m-au lasat sa iau din gospodaria pentru care am trudit o viata-ntreaga".

"Nu se uita la mine nici ca la un ciine..."

Magdalena, sotia lui Petru a murit in urma cu noua ani. "Am avut o nevasta buna. Am plins-o cind a murit, dar m-am gindit ca mi-au ramas baietii si nu o sa mor singur. Aveam pentru cine trai. Dar, acum doi an