Vizitiul cu sapcă de piele pe care un sas i-o pusese în cap într-o zi si pe care el n-o mai scosese de atunci de pe cap si trecuseră treizeci si trei de ani de cînd i-o dăruise... Nu se stia dacă avea păr sau nu pe teasta lui vesnic acoperită de pielea întărită a sepcii, de sudoare, de ploi, de toate intemperiile, plus cele ce se petreceau în somnul lui sănătos după cîte o zi de treburi, cînd nici atunci nu-si lepăda sapca lui veche de piele împlinind vîrsta unui vizionar... Alexandru cel Mare... Isus Cristos, si altii, - 33 de ani, cifra fatidică pe care biologia o înregistrează în trupul uman sau în cerebelul uman cu cîte un cerc, nu negru, însă vizibil, înscris pe restul materiei. În schimb... în schimbul părului,... dacă nu l-ar fi avut si ar fi fost chel sub sapca de piele, avea o pereche de mustăti foarte ascutite si foarte lungi, iar pe numele său ardelean îl chema Ion Capătă.

Neam de serbi. De robi. Din cei ce se răzvrătiră din secol în secol cu Ion, Horia si Crisan sau Dosza sau toti ceilalti, cărora slujbasii maghiari cu pană de cocos le ziceu "valahi împutiti".

Acum, si bunii nostri udemeristi din parlament, din senat ori guvern, cînd mai îngroasă lucrurile, măcar să nu uite si să-si aducă aminte de antecesorii lui Capătă, nevătămat, prin istoria lui grea, si care acum înfruntă prezentul, realitatea sau lumea, pur si simplu cu sapca lui de piele indelebilă, trasă bine pe cap si al cărui cozoroc a pleznit în două, îndoindu-se de actiunea, de presiunea lungii sale existente, de cînd sasul, cumsecade, i-o trîntea prietenos pe cap, - na-o, Ioane, si să fii sănătos -, ceva în acest gen.

*

* *

Asa se explică faptul că preotul cel nou, greco-catolic, din sat, pe care îl chema exact Ionescu, si pe lîngă aceasta, si Ion, nume ce părea mai mult o declinare, cum declini un substantiv, - asa se întelege de ce