Se întîmplă să auzi pe cîte unul care zice, domnule, eu sînt naiv. Să nu-l crezi! Naivii adevăraţi nu se preocupă de propria lor naivitate. Ei sînt naivi în mod pur şi în mod simplu. Aşa că, naivii cu naivitatea lor, noi cu treburile noastre, cel mai bine e să nu ne amestecăm. Cînd amestecul se produce, pierde toată lumea, naivii îşi ratează naivitatea şi noi ne pierdem naivii. Presupun că nu au mai rămas mulţi. Să nu-i numeri! Nu-i bine să vadă că i-ai văzut. Îi tulburi şi o iau razna. În asemenea situaţii fac numai prostii. La Muzeul Ţăranului Român este deschisă pînă săptămîna viitoare o expoziţie de pictură naivă. Aşa-i că n-ai ştiut? Sînt prezentate: donaţia domnului Radu Ionescu - 120 de desene ale unui ins, Burticală, şi propria sa colecţie de pictură naivă. Douăzeci şi cinci de tablouri adunate fără grabă, aş spune chiar fără patimă, cu detaşarea omului care nu ia decît ce este bun. Cînd ne-a împrumutat tablourile pentru expoziţie, le-a însoţit de un dosar în care am găsit cîteva fragmente din jurnalul lui Viorel Cristea, unul dintre pictorii prezenţi în colecţie. Jurnalul este în curs de publicare; dacă nu o fi apărut deja. Ciugulesc şi eu cîteva bucăţele, haiduceşte.
* * * 15 mai 1981. Ghilad. Astă noapte am visat în felul următor: eram undeva la o margine de sat, iar pentru a intra într-un sat trebuia să treci nişte trepte foarte înalte, circa 8 etaje. Am început a urca. Mi s-a părut şi greu şi mai puţin greu. Cînd am ajuns sus, cineva vindea fel de fel de flori. Eu am luat florile şi le-am mirosit. Altele miroseau foarte plăcut, altele nu aveau nici un fel de miros. După aceea am privit de sus, de la înălţime, peisajul. Casele se vedeau micuţe, fiind departe. Acum trebuia să cobor alte trepte pentru a ajunge în sat, nişte trepte mai drepte, nu ca cele ca la urcare, care erau mai costiş. Alţii coborau, dar eu stăteam şi de sus priveam, şi privi
