A fi naiv (lat. nativus) înseamnă să te afli în starea începutului sau să participi la ea. Naivitatea ţine de paradis şi de copilărie. Adam şi Eva sînt primii naivi. Odată ce-şi pierd candoarea, descoperă ruşinea, diferenţa dintre vizibil şi invizibil, se acoperă cu primul obiect fabricat, inventează o tehnică. Altfel spus, naivul deplin stă în afara societăţii şi, implicit, a culturii. El nu face discriminări, nu respectă ierarhiile, valorile, obiceiurile. Stă în afara sistemului pe care nici măcar nu se osteneşte să-l conteste. Simpla lui prezenţă ameninţă întregul edificiu al societăţii constituite. Dacă naivul este vulnerabil, uşor de înşelat, are în schimb puterea primordială a celui slab. Omul sărac cu duhul are un suflet unit şi liber. El nu cunoaşte ambiguitatea din care se nutreşte întreag
a noastră cultură, nu este construit, nu este rafinat. În măsura în care inteligenţa a însemnat întotdeauna viclenie, apelul la strategii complicate, indirecte, naivul este în mod hotărît un prost (sl. simplu), fiindcă el procedează direct, aparent fără noimă şi fără nici o şansă. Naivul îşi bagă mîna în gura lupului şi, dacă este cu adevărat inocent, rămîne teafăr. Naivul, cu puterea simplităţii lui, ia taurul de coarne. În desăvîrşirea sa, cel naiv vorbeşte cu lupii şi porumbeii, este fratele firului de iarbă şi al suflării de vînt, stă de vorbă cu leproşii şi cu împăraţii deopotrivă. Libertatea lui, venită din afara lumii, ţine lumea. Cu o trudă imensă, naivitatea se poate recuceri. Întreaga istorie creştină a lumii începe cu pierderea naivităţii şi se încheie prin neînchipuit de dureroasa recopilărire, prin intrarea naivului în Împărăţie. Şerban ANGHELESCU
A fi naiv (lat. nativus) înseamnă să te afli în starea începutului sau să participi la ea. Naivitatea ţine de paradis şi de copilărie. Adam şi Eva sînt primii naivi. Odată ce-şi pierd candoarea, de
