Primesc zilnic oferte de îmbogăţire, pe stradă, la televizor, la radio, în cutia poştală. Deşi nu cunosc pe nimeni care să fi cîştigat ceva, am impresia că sîntem un popor de cîştigători la jocurile de noroc. Dar, dacă mă gîndesc mai bine, românaşii noştri au cucerit Germania cu alba-neagra, iar moda concursurilor cu întrebări stupide este un import din Occident. Aşa că nu sîntem noi mai naivi, ci doar am intrat într-un capitalism normal în care şmecherii fac ce vor pentru a lua banii fraierilor care fac ce pot, ca să parafrazez un cîntec rap pe care îl tot aud prin cartier.
Alba-neagra la Marea Neagră Pe lîngă furatul porumbului de la CAP, românii mai subminau comunismul din interior prin alba-neagra. Nu este nevoie de foarte multă recuzită: trei tinichele cu o bilă, o măsuţă sau un tomberon de gunoi şi gata jocul. "Uite-o p-asta, asta are, asta n-are, uite-o p-asta marcatoare. Hai arat-o". Cum nu mai văzusem de mult timp aşa ceva, mă gîndeam cu nostalgie că tradiţia s-a pierdut. Dar am regăsit-o acolo unde mă aşteptam mai puţin, în Costineşti. Seara, pe malul lacului, de la "zece steaguri" pînă la bazar erau nu mai puţin de şapte înteprinzători care se băteau pentru o clientelă destul de numeroasă. Cum nu aveam ce face, m-am învîrtit cîteva ore pe lîngă ei, repetîndu-mi din cînd în cînd în minte că orice s-ar întîmpla, oricît de atractiv ar fi, să nu intru în joc. Totodată, ca om păţit ce sînt, mi-am înfundat ambele mîini în buzunare şi nu le-am mai scos, pentru a nu suferi cine ştie ce pierderi colaterale. Scenariul este peste tot acelaşi. Omul care face jocul, dealer-ul, vorbeşte într-un ritm ameţitor, învîrte tinichelele la fel, mai are cîţiva oameni de bine pe lîngă el, ca să fie jocul atractiv. Aceşti tovarăşi mai cîştigă, mai pierd, nu se supără nimeni, bugetul este comun. Trecătorii sînt "agăţaţi": "hai, arat-o aşa, de formă, fără bani". O arăţi.
