Razboiul din Kosovo a facut rizibile pretentiile membrilor europeni ai NATO de a constitui un pol puternic, semiautonom al NATO si un jucator de sine statator pe scena internationala in domeniul secutitatii. Analize discrete dar eficiente facute dupa sfirsitul conflictului au aratat ca "psihologic, politic si militar, NATO nu este pregatit pentru secolul urmator" (The Times). NATO ca alianta a insemnat atit de mult SUA incit fie cuvintul "alianta" nu defineste NATO, fie NATO este o alianta foarte precara, cel putn militar. Statele Unite au asigurat 80% din puterea de foc in aer. In timp ce aliatilor europeni le-au lipsit sau nu le-a functionat o intreaga gama de arme de la avioane de recunoastere pina la bombe inteligente si chiar bombardiere. Pregatirea armatelor europene, in frunte cu cea germana si mai putin cea britanica, pentru o invazie terestra ar fi necesitat luni. Evitarea afisarii acestei slabiciuni a fost baza opozitiei incapatinate a continentalilor fata de o invazie terestra, sustinuta de Londra si luata in calcul de Washington. Dupa The Times, au existat "puncte cheie" in care fortele europene nu au fost inter-operabile in cadrul NATO, iar lipsa de capacitate aeriana de transport strategic, pastrind proportiile, confera trupelor din Europa "o mobilitate apropiata cu cea din 1914". Intr-o abordare realista - cum va fi fiind cea a strategilor NATO, razboiul din Kosovo a fost o joaca. Dat raportul zdrobitor de forte in favoarea nord-atlanticilor, militar, el a fost de fapt departe de a fi un succes. Nici macar la ora aceasta, dupa ce au tot zgiriat pe fundul butoiului, aliatii, mai putin SUA si UK nu au reusit sa trimita jumatate din militarii promisi pentru KFOR in Kosovo. Planificarea se face insa pentru razboaie care ar putea sa arate cu totul altfel, oricit de neclasice ar fi ele. Reformarea militara a NATO va insemna in realitate reformarea profunda a