Dacă asimilăm naivitatea unei cunoaşteri superficiale, lipsite de discernămînt, se poate vorbi despre naivitate în modul cum sînt percepute, de către compatrioţii noştri, drepturile omului? Există, în primul rînd, o mare confuzie între noţiunea drepturilor omului, aşa cum este ea definită şi protejată prin instrumentele internaţionale şi prin Constituţia României, care porneşte de la ideea că orice fel de conflict este o încălcare a drepturilor omului. De fapt, atunci cînd vorbim despre drepturile omului, vorbim strict despre relaţia dintre persoană şi autoritate: nu o ceartă între doi vecini, nu un conflict în interiorul familiei, nu o luptă între diverşi moştenitori pentru un teren. Pentru toate acestea există calea justiţiei (dacă nu se rezolvă amiabil). În cazul relaţiei dintre individ şi autoritate, cea din urmă are o putere mai mare, nemaiexistînd ceea ce se numeşte egalitate de arme. Aveţi cîteva exemple concrete de asemenea confuzii? Unul dintre ele se referă la o situaţie ciudată în interiorul unei familii: o domnişoară a dorit să plece din Bucureşti ca să urmeze o facultate în alt oraş. Părinţii s-au opus ideii şi, ca să fie mai convingători, i-au luat fetei buletinul de identitate. Această domnişoară a insistat foarte mult că e vorba de o violare a dreptului ei de a exista şi de a avea o identitate. De fapt, era vorba de un conflict care se putea rezolva ori amiabil, ori prin justiţie, ori printr-o reclamaţie la poliţie că i s-a confiscat buletinul de identitate. Alte cazuri foarte frecvente sînt ale celor care ni se adresează pe tema proprietăţii. O instanţă hotărăşte punerea în posesie, dar, la măsurarea terenului, se intră în conflict cu vecinii pe un metru, zece metri de teren... Convingerea oamenilor care ajung în această fază este că li se încalcă dreptul la proprietate, dar, de fapt, e vorba, iarăşi, de un conflict între două persoane particu