"Fericiţi de cei săraci cu duhul, a lor va fi împărăţia cerurilor". Aşa vorbea Christos, făcînd din naivitate una din căile care duce la mîntuire, cea a lui Alioşa din Fraţii Karamazov. "Gura copilului adevăr grăieşte" afirmă înţelepciunea populară, transformînd copilul naiv într-un fel de Pythia dezvăluind defectele adulţilor. Dar a spune despre un adult că e naiv înseamnă a spune că e puţin prostuţ, chiar stupid. Adultul e obligat să disimuleze realul, psihanaliza numeşte asta "supraeu", autorii mai socializanţi vorbesc despre ipocrizia caracteristică moravurilor burgheze: "farmecul discret al burgheziei", cum spune excelentul titlu al unui film de Louis Bunuel. În lumea adulţilor, naivitatea nu este preţuită, ea devalorizează, face din om un imbecil. Activităţile umane sînt cele ale adulţilor, ele sînt "serioase", naivitatea nu are ce căuta acolo. Printre acestea, politica ocupă un loc special, la fel ca şi economia. În politică, naivitatea este un defect grav, o atitudine primejdioasă, uneori criminală. Politica presupune disimularea adevăratelor scopuri, în locul lor apar capcanele întinse adversarilor, cursele, falsele prietenii, zîmbetele de complezenţă, pe scurt, o imagine publică care trebuie să înşele poporul, adevăratul naiv din această poveste. Scopul final (dacă putem vorbi de finalitate în politică), buna guvernare, legitimează sau delegitimează. Dar pentru a ajunge acolo, sînt folosite cele mai cinice mijloace. Şi economia respinge naivitatea: dacă scopul nu este cunoscut dinainte, tacticile şi strategiile ei presupun, de asemenea, disimularea şi prefăcătoria. În economie, este vorba întotdeauna despre profit şi orice mijloc este bun, fie că e legal, fie că nu e, pentru a-l spori, deoarece el se confruntă întotdeauna cu tendinţa de a scădea. Lecţia administrată de Marx nu s-a învechit şi dezvoltarea noilor tehnologii ne dă cotidian dovada. Astfe