Am văzut la PRO TV - probabil că subiectele în cauză, fiind cu adevărat senzaţionale, nu au fost ratate nici de alte posturi de televiziune - o pisică din (dacă nu mă înşel) Thailanda care a "înfiat" un şoricel, cu care convieţuieşte ca într-o familie şi pe care-l apără de alte reprezentante, "normale", ale felinelor; am văzut şi un motan (mi se pare, din Peru) care coexistă admirabil, simbiotic, cu un papagal. Aceste poveşti adevărate depăşesc pînă şi viziunea lui Erasmus din Rotterdam, care sria în "Laus stultitiae": "Vieţuitoarele fără de raţiune trăiesc în deplină armonie. Elefanţii îşi duc viaţa în turme, oile pasc împreună, cocoşii şi stăncuţele zboară în cîrduri, delfinii se susţin unii pe alţii, ca să nu mai vorbesc de furnici şi de albine. Leii nu se sfîşie între ei, mistreţii la fel, şarpele nu se năpusteşte asupra altui şarpe. Dar şi la arbori şi la ierburi găseşti legături de prietenie. Unele rămîn fără rod dacă nu le însoţeşti cu altele". Erasmus nu putea însă înţelege acest paradox: "Numai oamenii care au atîta nevoie de pace, deşi au însuşirea de a gîndi şi de a vorbi, de a se-nţelege între ei prin grai, ei bine, oamenii au nu ştiu ce nebunie în ei care-i împinge la război". Văzînd şi revăzînd la televizor imaginile fabuloase, incredibile, în care o pisică şi un şoarece, deşi inamici tradiţionali, pot trăi în pace şi bună-înţelegere, am revăzut în supraimpresiune secvenţe din filmul despre conflictul - după toate datele - inconciliabil dintre sîrbii şi albanezii din Kosovo. Am revăzut, de asemenea, secvenţe din filmoteca interioară cu duşmănia româno-maghiară întreţinută şi aţîţată de extremiştii români şi de cei unguri, precum şi secvenţe ale luptei absurde dintre români şi români, dintre partide şi dinăuntrul aceluiaşi partid, ba chiar al aceleiaşi familii. Cum să nu te alături atunci lui Erasmus în amara sa observaţie: "O singură fiinţă cu ra