Semnarea acordului cu Fondul Monetar International aseaza o piatra de moara pe grumazul guvernului si al lui Radu Vasile. Nici un guvern de dupa decembrie 1989 nu a fost atit de vulnerabil in fata pericolului a fi tras rapid si sumar la raspundere pentru esecul asezarii unor temelii de normalitate Romaniei. Occidentul s-a dovedit consecvent si a desfiintat pretextul oricaror lamentari care l-ar fi transformat in cauza externa si incontrolabila a esecurilor noastre. Acuzele indreptate catre altii, menite sa mascheze impotenta si sa deculpabilizeze executivul roman si Romania in general nu-si mai au locul si rostul. Guvernul Vasile trebuie acum sa lichideze ce a mai ramas din fortaretele economiei si administratiei comuniste. Nu trebuie sa faca aceasta cu teama ca ar putea sa plateasca reformei tribut alegerile viitoare, ci mai cu seama pentru cazul cind actuala putere va pierde alegerile din 2000 sau 2001. Chiar si un partid ca PDSR, daca nu se va deplasa catre extrema stinga, va fi nevoit sa respecte regulile minime ale jocului politic si economic intr-o economie in care intreprinderile vor fi private, bancile asijderea, marile monopoluri sparte. Normalitatea mecanismelor economice este premisa normalitatii tuturor celorlalte mecanisme sociale, depasind in importanta orice alt considerent, inclusiv nivelul de trai de termen scurt. Acesta este pariul pe care Occidentul l-a impus guvernului de la Bucuresti pentru perioada pina la alegeri. Si, in acelasi timp motivul pentru care nici un pretext intern nu l-ar putea scuza pe Radu Vasile si ministrii sai pentru a nu merge pina la capat cu privatizarea si demonopolizarea industriei. Sprijinul financiar total pe care acordul cu FMI il antreneaza nu este numai semnificativ - 820 de milioane de dolari anul acesta-, mergind pina la aproape de 1,5 miliarde in 2000, dar este si structurat astfel incit sa permita Guvernului asigu