Familia. "Formula As", revista pe care o conduceti, a ajuns sa fie una dintre rarele bucurii pe care ni le mai putem permite in ziua de azi. In semn de recunostinta ca existati, va trimit alaturat o istorioara, pe cat de impresionanta, pe atat de adevarata. De o considerati demna sa vada lu...

Familia

"Formula As", revista pe care o conduceti, a ajuns sa fie una dintre rarele bucurii pe care ni le mai putem permite in ziua de azi. In semn de recunostinta ca existati, va trimit alaturat o istorioara, pe cat de impresionanta, pe atat de adevarata. De o considerati demna sa vada lumina tiparului, ne-am bucura sa o regasim (chiar prelucrata) in paginile revistei si ar constitui un ultim omagiu adus unor prieteni fideli.

Se pripasise prin fata blocului nostru, nu se stie cum. Poate se ratacise de mama si de fratiorii ei, poate fusese abandonata... Era ca un fulg de nea, alba si dolofana... doar ochisorii mari si caprui te priveau umezi si plini de recunostinta pentru osul pe care i-l azvarleai sau pentru firicelul de apa pe care i-l turnai in cutiuta de plastic, pusa anume pentru ea. Toti o strigam "Fetita".

A crescut sub ochii nostri, s-a jucat cu copiii nostri. Era pentru mine o permanenta mirare prin ce miracol se pastra asa curata si cu blanita mereu alba, caci, de, era un caine vagabond si nimeni nu se ingrijea sa-i faca baie. Ne cunostea pe fiecare dintre noi; ne prelua pe rand, de la usa blocului, si ne conducea dimineata la statia de tramvai sau in parcarea de peste drum, unde ne tinem masina. Ne obisnuisem cu prezenta ei tacuta si-i rasplateam fidelitatea cu o vorba buna, cu o mangaiere; de aceea cand, dupa un an si ceva, Fetita a disparut pentru prima oara, am fost cu totii ingrijorati si am inceput s-o cautam. A aparut peste doua zile... dar nu era singura! O insotea un superb mascul - probabil o corcitura cu lup, in