•Eclipsa totala de soare este un fenomen astronomic normal dar care de-a lungul timpului a generat o serie intreaga de superstitii atit datorita intunecarii soarelui cit si faptului ca eclipsele au fost si un element de localizare in timp pentru evenimente tragice dar de referinta in istorie. O anumita tenta paranormala pentru eclipsa de miercuri a fost intretinuta si de o serie de articole aparute in presa legate de interpretarea unui catren al lui Nostradamus cit si de alinierea planetelor in forma de cruce cu Marte in mijloc. In sondajul de astazi am incercat sa vedem care este starea de spirit a iesenilor in legatura cu acest eveniment iesit din cotidian .
Ioan Gheorghiu, 59 de ani, pensionar: "Datorita virstei am prins mai multe eclipse si nu am remarcat sa se intimple ceva deosebit in afara de fenomenul in sine. Ceea ce urmeaza nu vad de ce-ar avea ceva deosebit."
Alina P., 19 ani, studenta: "Cred ca este un fenomen astronomic normal si nu vad nici un motiv pentru care s-ar putea intimpla altceva dincolo de natural. Se vehiculeaza si multe povesti dar eu nu cred ca au la baza ceva real."
Irina M., 19 ani, studenta: "Personal nu ma ingrijoreaza deloc pentru ca cred ca nu este nimic mai mult decit un fenomen astronomic. Probabil pentru faptul ca este ceva destul de rar creaza premiza pentru tot felul de superstitii si povesti."
Adrian Ciobanu, 23 de ani, muncitor: "Stiu ca este un fenomen astronomic prin care se aliniaza Pamintul, Luna si Soarele si nu vad nimic deosebit in afara ineditului acestui eveniment. Personal cred ca va aduce o crestere a temperaturii dar n-as putea spune de unde am ajuns la o astfel de concluzie."
Petru Bulai, 62 de ani, pensionar: "N-am observat nimic deosebit inainte de eclipsa si nu vad de ce ar putea apare ceva deosebit, in afara evenimentului in sine, in timpul