- domnul si cersetorul -

Pictorul Juan Pablo Castel, personajul timid si mizantrop din Tunelul de Ernesto Sábato îi suspectează de egoism pe cei care dau bani cersetorilor. În general, reflectează el, acestia sînt considerati mai buni si mai generosi decît semenii lor care nu dau de pomană. De fapt, banul dat unui cersetor si care nu rezolvă nicidecum problema cersetorului autentic, e menit să rezolve "problema psihologică a domnului care-si cumpără astfel, pe o nimica toată, linistea sufletească si calitatea de generos". Exact o asemenea solutie negustorească se învată din actele de caritate petrecute în literatura română. Diferenta este însă că domnul care dă de pomană nu-si cumpără un trecător titlu de noblete sufletească (bun, darnic), ci un loc etern în rai. În povestea Ivan Turbincă se află si fraza-cheie a pledoariei pentru milă din literatura noastră: "Cine dă săracilor împrumută pe Dumnezeu, zice Scriptura". Este interesant însă că, desi acest îndemn implicit la filantropie e unul foarte puternic în proza noastră, el este însotit de o neîncredere pe măsură în cei care primesc pomana, fie ei cersetori, mostenitori de oameni bogati sau pur si simplu norocosi. Pe scurt, domnul din cărtile românesti dă de pomană, îsi cumpără locul în rai, dar nu are încredere în sărac. Cersetorii din cărtile literaturii române sînt unele din cele mai suspecte personaje: ei sînt rareori ce par a fi. Sub zdrentele lor se poate ascunde oricine, spioni, sfinti, sfinte, diavolul sau chiar bunul Dumnezeu.

Dar din dar

A da sau a nu da este una din încercările cele mai speciale pe care le are de trecut un bărbat pentru a-si defini calitătile. Personajul emblematic rămîne Ivan, din povestea lui Ion Creangă. Averea lui constă în numai două carboave (=ruble), obtinute după o viată de slujbă ostăsească. Cu toate acestea e vesel, cî