Anchetatorul duse la buze ceasca mare de cafea, galbenă, si, în timp ce anchetatul vorbea febril, pierdut, acesta se simti deodată privit altfel decît pînă atunci. Acum, din cauza cestii mari care-i masca nasul, gura, bărbia si o parte din fălcile grele, îi vedea anchetatorului numai ochii, foarte atenti, străpungători, măriti parcă străini de expresia de mai înainte ce păruse bonomă, ceea ce, în mod clar, se putea zice că fusese o prefăcătorie.

Vorbind, temător, mai departe, apăsat de imaginea ochilor în prim plan, el se mai gîndea, absurd, avînd în vedere gravitatea situatiei în care se afla si în care n-ar mai fi încăput alte idei, alte comentarii; se gîndea că un om cînd se uită la tine, discutînd împreună..., un om care te priveste în acest timp, privirea lui depinde de întregul fetii sale a cărei expresie o întrezăresc, pe lîngă uitătura în sine, gura, felul gurii, nasul, cum ti-e nasul, bărbia si restul, ascunse din cine stie ce pricini.

Curios, mania lui de psiholog întrecea însusi interesul său legat de o posibilă condamnare.

*

* *

Felul cum stingea anchetatorul tigarea, turtind-o în scrumiera largă, colturoasă, peste mormanul mucurilor strivite mai de mult, nu se potrivea cu ruperea scobitorilor folosite, iar cel interogat intui că, mai mult decît în brutalitatea primitivă a stingerii tigării anchetatorul, caracterul lui, era mai bine definit de cea de a doua actiune, mai fină, mai subtilă, mai sadică, înversunarea transformîndu-se într-o chinuire sadică în felul în care pisicile sau felinele în general se joacă delicat cu victimele prinse si amortite, dîndu- lovituri usoare, gingase uneori cu lăbutele, cu labele lor, ale căror ghiare fioros scoase mai înainte, acum fuseseră retezate, băgate în teacă, temporar, pentru joc.

*

* *

Tot Cheia. C