Ciudat e faptul că Valeriu Pop, ardelan, nu era afiliat politic. Dincolo de activismul său în fruntea Asociatiei Generale a Românilor Uniti nu trecuse. Era un bun jurist si izbutise să obtină simpatia regelui Carol al II-lea. Asa se face că în iulie 1931 devine ministru de stat (fără portofoliu) în guvernul Iorga, pentru ca în ianuarie 1932 să i se încredinteze portofoliul Justitiei. Guvernul Iorga era compromis datorită dificultătilor crizei economice mondiale si regele căuta o nouă solutie ministerială. Goga se agita pe lîngă suveran pentru a obtine o investitură de premier. Dar regele si-a dat seama că, sub raport politic, poetul reprezenta mai nimic, inclusiv în Ardeal, unde nu-l putea contrabalansa pe Iuliu Maniu. Se încerca si o formulă de guvern în frunte cu generalul Prezan, un Vaida Voevod (fără Maniu, anticarlist, implacabil) si chiar se vorbea de o largă remaniere. Deocamdată, lui Valeriu Pop i-a revenit însărcinarea, ca ministru de Justitie, să încheie concordatul cu Vaticanul pe baza unei documentatii dinainte pregătite. Vizita la Roma si tratativele duse acolo au fost încununate de succes si omul nostru nu conteneste să noteze în jurnal felicitările primite din partea lui Iorga, a regelui si a altora, desi personalităti precum Onisifor Ghibu îsi manifestau împotrivirea. Dar Pop e încîntat pentru ceea ce obtinuse, notînd bucuros si cu morgă faptul că Iorga "mă felicită pentru succesul avut, îmi fac cele mai călduroase omagii pentru destoinicia si întelepciunea de care am dat dovadă în cursul guvernării". Totul sună a final. Pentru că în aceeasi zi de 6 iunie 1932, imediat după convorbirea cu Iorga, premierul e chemat la rege, unde semnează demisia guvernului. Urmează un guvern Vaida-Voevod, unul Maniu si iar Vaida, fără a se găsi formula bună de guvernare. În tot timpul guvernărilor national-tărăniste, Valeriu Pop continuă să rămînă neafiliat politic, de