Despre interpretare, al doilea tratat, după traditie, din seria celor care alcătuiesc Organon-ul aristotelic, se înfătisează din nou, începând cu finele lui 1998, la orizontul cititorului român - în formatul de buzunar al colectiei "Marile cărti mici ale gândirii universale" coordonată de Sorin Vieru la Editura Humanitas. E recomandabil ca buzunarul, mic sau mare, în care va fi purtat acest volum să fie unul rezistent, întrucât avem înainte o editie solid elaborată, traducerea (după editia Bekker), cuvântul înainte si notele fiind asigurate de Constantin Noica. Din grija si eforturile căruia se pot adăuga trei comentarii - cel personal: "Comentariu din perspectivă modernă", precum si cele ale lui Ammonius, fiul lui Hermeios si Stephanus, filosoful (cel al lui Ammonius tradus doar partial).

De prisos a intra în amănunte referitoare la celebrul opuscul al Stagiritului, o fac mult prea temeinic cei trei exegeti. Pe de altă parte, îmi pare foarte interesantă structura în sine a volumului, întrucât ea oferă o implicită învătătură despre cum poate fi împlinită exegeza unui text - si reaminteste despre existenta unei strălucite genealogii în această privintă. Astăzi, când aflăm o diversitate de opinii "despre" - mai mult sau mai putin sistematizate, într-o succesiune uneori năucitoare - si când foarte frecvent autorii sunt împovărati cu intentii care nu le apartin, dintr-o irepresibilă tentatie, a comentatorilor însisi, de a fi mai autori decât autorul, o doză de modestie, una de metodă si o alta de limpezime în genul înaintasilor ar reprezenta, cred, o alternativă înviorătoare.

Iată, de pildă, o posibilă primă notită după un curs pe care, să presupunem, l-ar organiza neoplatonistul Ammonius: "Drept început al cercetării noastre trebuie să figureze indicarea celor cinci puncte de vedere ce se iau de obicei în prealabilă consideratie pentru