Pentru personajele cărtii prozatorului timisorean Daniel Vighi, insula de vară este un spatiu concret, situat undeva pe cursul Muresului, spatiu care se transformă însă în utopie, întrucît rămîne de neatins. Planurile de îmblînzire a insulei pornesc dintr-un impuls civilizator comparabil ca putere de fascinatie cu proiectele de cucerire a Indiilor sau a Polului Sud. O tară a făgăduintei care va rămîne inaccesibilă visătorilor, Radu Metodistu, Poali nebunul, Sfîntu, Pipi Peii, Turi, pentru că miza lor este mai mare decît a o supune în mod vulgar, cum au făcut realistii, "ăstialaltii, din Land, gasca lui Taica Gela": "nu ăsta era visul de aur care le motiva visele, ci altceva pe care nu-l stiau numi. O stare greu de priceput", un impuls imaginativ care va sfîrsi prin a-i transfigura pe cei implicati, îi va pune sub semnul imaginarului a cărui manifestare de nereprimat este nevoia de a povesti. Vor descoperi că "e de povestit totul." Fictiunea va umple si îmblînzi realul si va consacra, o dată cu fiecare aspect nelinistitor sau doar insignifiant al vietii, si pe cei care vor lua parte la ea.
Personajele se consumă în obsesia "punerii la cale", a bifurcării datelor realului într-o sumedenie de probabilităti, a rearanjării indeterminatului într-o matrice coerentă. Obsesia planului porneste din povestirile unui personaj si se termină tot într-o povestire, îsi va păstra virtualitatea din dorinta acestuia de a conserva un prezent etern, un timp simultan, de a depăsi implacabilul curgerii heraclitiene a apei si a timpului. Malurile Muresului sînt văzute ca un punct de confluentă a fictiunilor de tot felul: fictiunea Occidentului, ca un film, cea a aventurii conspirative plănuite în detalii, miturile stranii ale copilăriei, cu strigoi sau animale fabuloase; toate se împletesc în mitologia personală a fiecăruia, simtită ca singura modalitate viabilă de a acoperi falia di
