Vorbeam în articolul de săptămîna trecută despre starea actorului în societatea noastră de tranzitie, o tranzitie lungă si obositoare, o tranzitie ce pare să devină permanentă. Mult visata si asteptată lege a teatrelor a căpătat un contur vag si un aspect concret doar în aplicarea, timidă, a legii salarizării. Chiar cotat foarte bine, un actor valoros primeste în teatrul în care este angajat un salariu de aproximativ 2 mil. si jumătate. Dacă este solicitat în teatrul său, si este remunerat cum am amintit, actorul nu are timp si pentru alte colaborări teatrale, contractuale, care i-ar putea mări bugetul. Compromisul încă nu s-a instalat în linia întîi valorică a marilor nostri actori. Imediat în linia a doua si a treia însă, disperarea financiară a fost dată pe fată: actorii sînt folositi în penibile reclame video cu detergenti sau untdelemn si, mai ales, în tot felul de show-uri absurde, ridicole si grotesti, uneori, în care aparitiile lor ies cu totul din sfera esteticului si, oricum, din aceea a teatralitătii. Această practic abandonare a profesiunii a atras, am spune în mod paradoxal, o stare materială de invidiat în breaslă si eticheta de vedetă aplicată de marele public. Un actor important trece astăzi pe stradă fără să stîrnească vîlvă. O vedetă lansată de genul emisiunilor cu mult prea comerciale face valuri cum nici n-ar fi visat vreodată să facă cu un rol pe scenă. Desi multi telespectatori gustă genul si datul în stambă, altii, si nu cei elitisti, întreabă cu o grimasă între compasiune si totală dezaprobare, pentru ce trebuie un artist să atingă acest nivel degradant? Răspunsul este simplu: pentru bani si pentru popularitate de scurtă durată, ieftină si nesatisfăcătoare în plan estetic.
Vîntul acesta comercial a bătut cel mai tare peste stagiunea încheiată. De multe ori actorii s-au zbătut pentru a obtine o reclamă, mai degrabă de
