La un viitor centru de cercetare a avangardei - asa cum îsi doresc să înfiinteze dinamicii nostri colegi de la Giurgiu - Valery Oisteanu, poet român la începuturile sale, acum trăitor si scriitor la New York, ar trebui să fie printre primii invitati. Si asta nu pentru contributii teoretice sau arhivistice, cum ar putea crede cei care nu-i cunosc cărtile si, mai ales, personalitatea. Ci pentru că Valery Oisteanu este, cu vorba si cu fapta, un continuator în contemporaneitate al avangardei istorice, un fel de Prîslea literar care si-a ales bătrînul călut dadaist si l-a întinerit în magicul computerland.
Cartea sa cea mai recentă, Zen Dada, Meditations for the Third Millenium, apărută la New York anul acesta, este precedată de numeroase alte volume, editate tot la New York, si tot în limba engleză, din păcate aproape necunoscute publicului român.
Zen Dada este ca aspect o carte dadaist-bibliofilă, în sensul că nu îndeplineste standardele clasice ale "cărtii frumoase", dar este o editie interesantă, pretioasă pentru împătimitii avangardei, cu fotografii inedite ale maestrilor. Încă de la prima răsfoire se simte aerul de familie, fotografiile, aspectul neglijent al designului sunt avertismente pentru ceea ce se va dovedi o poezie de club avangardist, în care membrii se cunosc si se venerează între ei si unde se împărtăsesc amintiri duios-dadaiste.
Asociatia dintre Dada (poezia de ne-comentat, bazată pe tehnica aleatoriului absolut) si Zen (scoala budistă a cunoasterii imediate a realitătii) este o metaforă poate prea pertinentă, avînd în vedere că cele două fenomene au în comun la nivel temperamental acelasi tip de nonconformism al respingerii teoriei si exercitiului spiritual. Numai că atît învătătura Zen cît si miscarea Dada sunt reprezentate în poezia lui Oisteanu, adică tocmai ceea ce fiecare dintre aceste doctrine interzice. Z
