Corneliu Vadim Tudor este unul dintre cele mai "pitoresti" personaje ale vietii politice romanesti. Exponent al frustrarilor adunate in sufletele nostalgicilor, al lumii care se chinuie sa moara si nu poate pentru ca este alimentata de esecurile reformei, el a crezut ca teoria marilor dezvaluiri si a acuzelor fara acoperire va merge la nesfirsit. Protejat multa vreme de regimul Iliescu, dintr-o logica a dominarii totale a opozitiei politice, Vadim a sperat sa se poata ascunde in spatele platosei pe care i-a dat-o imunitatea parlamentara. Cum insa roata politica s-a intors la ultimele alegeri, liderul PRM a fost nevoit sa-si indrepte pasii si spre salile Parchetului si ale tribunalelor. Parasit si de fostii aliati, intrucit ridicarea imunitatii parlamentare s-a facut si cu largul concurs al PDSR, Corneliu Vadim Tudor a fortat nota, in speranta de a se salva, declansind un razboi psihologic impotriva actualei puteri politice. Sperind ca aceasta se va lasa in cele din urma induplecata sa renunte la campania declansata in Justitie, a aruncat tot felul de petarde informationale. Astfel au aparut scandalul Rona Hartner, acuzatiile impotriva copiilor presedintelui, a presedintelui Senatului, a mai multor ministri din cabinetul Radu Vasile si, in cele diin urma, declaratia conform careia presedintele tarii ar fi spion. Daca, de fiecare data, la maldarul de dosare de calomnie ale lui Vadim s-a mai adaugat cite unul, Parchetul General devenind un fel de contorizator al tuturor acuzatiilor aparute in revista "Romania Mare", la ultima infractiune s-a decis alcatuirea unui alt tip de dosar. De aceasta data, Corneliu Vadim Tudor este acuzat ca ar fi adus ofense autoritatii supreme in stat. Daca aceste acuzatii se vor dovedi adevarate, liderul PRM poate considera ca a ajuns la finalul carierei sale politice. Problema este ca, pina acum, Vadim a fost hartuit prin intermediul unor in