Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In zona cu cel mai mare numar de someri din tara CFR nu gaseste distribuitori pentru bilete de calatorie

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 13 august 1999 ·

•Comisionul oferit este tentant

Chiar daca regionala CFR Iasi cuprinde o zona care potrivit statisticilor se afla pe primul loc ca numar de someri, se confrunta cu o situatie paradoxala. Datorita necesitatii reduceri de personal in special in punctele de oprire in care nu se justifica existenta unor salariati ai CFR care pe linga salarii necesita si alte cheltuieli, din dorinta rentabilizarii transportului s-a cautat o cale de a renunta la angajatii permanenti prin gasirea unei alte solutii. Chiar daca pe orice linie exista puncte de oprire de mica importanta, calatorilor care se urca in tren pe aici trebuie sa le fie oferita atit posibilitatea de a putea cumpara bilet cit si un minim de informatie. Una din solutii este ca la urcarea in tren controlorul de bilete sa vinda celor ce se urca in punctele amintite bilete la pret de casa. Deoarece solutia s-a dovedit nepractica, micsorind timpul si capacitatea de control al biletelor a aparut sistemul distribuitorilor autorizati. Acesti distribuitori pot fi atit persoane fizice cit si juridice carora li se ofera pe linga un comision de 9% din valoarea biletelor vindute si diferite facilitati din care se poate aminti inchirierea unor spatii din incinta CFR la preturi preferentiale.

Se pare ca veniturile ce pot fi obtinute nu sint deloc neglijabile. De exemplu, in luna iulie, in haltele Todiresti, Solonet si Partesti incasarile au fost intre 9.500.000 lei si 13.400.000 lei. Cu toate aceste exista inca peste 30 de halte in aproape toate directiile care nu au distribuitori de bilete. Aceasta activitate nu este conditionata la o valoare a vinzarii sau numar de bilete emis, fiind acesibila atit persoanelor fizice cit si societatilor comerciale (baruri, tonete etc.) care desfasoara activitate in apropierea haltelor.

Este interesant ca multi romani se pling de lipsa banilor dar nici nu se inghesuie a

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 21 minute
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 2 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Ciucă, despre faptul că faptul că Mircea Geoană este favorit pentru preşedinţie în toate sondajele: Este foarte bine, pentru că nu toţi cei care au fost clasaţi primii în sondaje au câştigat alegerile

News.ro acum o ora
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat duminică despre faptul că faptul că Mircea Geoană este favorit pentru preşedinţie în toate sondajele că este foarte bine, pentru că nu toţi cei care au fost clasaţi primii în sondaje au câştigat alegerile.

Nicolae Ciucă, despre o colaborare cu USR: Orice opţiune este pe masă / În această perioadă scurtă de când am intrat în politică am învăţat un lucru, în politică niciodată să nu spui niciodată

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre o colaborare cu USR că orice opţiune este pe masă, el precizând că în această perioadă scurtă de când a intrat în politică a învăţat un lucru, şi anume că în politică niciodată să nu spui n

UPDATE - Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone / Precizările MAE

News.ro acum 30 minute
Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puţin timp după ora 13.30, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine). Este vorba despre Bianca Doroş ş

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 4 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Nicolae Ciucă: Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, ar fi cea mai mare greşeală / Am închis cu decizia să avem alegerile prezidenţiale în septembrie

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică, despre o posibilă rupere a coaliţiei, în contextul candidaturilor separate la alegerile prezidenţiale, că el crede că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, preci

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 3 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Ministrul Muncii: ”Românii să nu accepte să lucreze fără toate veniturile declarate. Un compromis şi cu privire la pensia ta”

Ziare.com acum o ora
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, face un apel la lucrătorii români, cărora le recomandă să nu accepte că muncească fără ca toate veniturile lor să fie declarate şi taxate, ea explicând că cei care acceptă acest compromis acceptă şi că vor av

Vremea

București
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

20°
dum.

19°/26°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
dum.

15°/27°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°