M-am mai referit la cartea lui Paul Johson intitulată Intelectualii (tradusă foarte bine de dna Luana Stoica pentru Editura Humanitas, 1999). Autorul este un jurnalist englez (dacă nu gresesc, precizarea lipsind din prezentarea de pe coperta editiei românesti). Johson pleacă de la definitia intelectualului ca ins convins că "lumea poate fi schimbată prin forta intelectului" si îsi propune "să stabilească, pornind de la analiza moralei si a gîndirii unor intelectuali de marcă, în ce măsură acestia sînt îndreptătiti să sfătuiască omenirea cum să-si organizeze viata". Nu începe cu Platon, cum ne-am fi asteptat, nici cu Morus, Campanella sau cu ceilalti autori de utopii politice, îi lasă la o parte pe filosofii mai vechi care, ca Bacon sau Erasmus, au schitat caracterizări si proiecte de schimbare a existentei oamenilor. Lista de intelectuali a lui Johson cuprinde exclusiv personalităti din secolele XVIII-XX, Rousseau, Shelley, Marx, Ibsen, Tolstoi, Hemingway, Brecht, Sartre si se încheie cu un capitol consacrat unor intelectuali precum Orwell, Norman Mailer, Connolly sau Chomsky născuti în prima jumătate a secolului si a căror influentă trece de bariera celui de al doilea război mondial.
Cartea stă pe un paradox, asumat constient de către autor, si anume acela că ideile scriitorilor si gînditorilor cu pricina au marcat destinul istoric, politic, social si moral al omenirii într-o mai mică măsură decît temperamentele si comportamentele lor. Paradox cu atît mai uimitor, cu cît emulii, epigonii sau adversarii acestor intelectuali s-au preocupat mult mai insistent de ideile lor, promovîndu-le sau contestîndu-le, si uneori încercînd să le aplice în realitate, decît de carentele lor de etică, sau de omenestile lor slăbiciuni. Destule dintre acestea din urmă au fost cunoscute tîrziu si, pînă la cartea lui Johson, nimeni nu le-a pus în evidentă cu atîta acuitate. A
