.

O dată avurăm si noi ocaziunea de a beneficia de un erou nationale, si soarta se împotrivi...

Aceea se întâmplă a fi când premierul nost^ bonom si cu figura sa de băcan purtând în dest ghiulul prosperitătii sale precum în gură dintele, tot de aur, declarase în auzul tării întregi că nu a mai rămas nimic de furat.

Ca cel dintâi ministru ori slujitor al tării, el stia ce stia, si nu puteam nicidecum să ne închipuim că aceasta ar fi fost o figură de stil... Figuri, noi stiam că făcea sau făcuse. Nu însă si de stil, si acest om, aparent de treabă, în ciuda aerului său de negutător abras, e si poet. S-a văzut. Ba chiar au fost unii gazetari ce sustinură că dacă ar fi fost el prim-ministru cum era dânsul poet, alta era soarta tării.

Să fi fost, adică, un zeu cu-adevărat; si nu al insectelor cum inspirat zisese; ci al cetătenilor amărâti si bântuiti, tot de soartă, de aceeasi soartă, fir-ar ea să...

Nu zău, să constati, ca premier, că s-a furat pâna la el tot ce se putea, si s-o zici, asa, în glumă, vesel, cu un p.m. cel mult, national, în sensul ducă-se cum se mai duseră atâtea, este prea de tot. În loc să-si tragă un glont în cap, ori să se spânzure, ori să bea o cană de sodă caustică, mă rog, tot ce se nimerea, numai să protesteze în mod fatal înaintea hotiei generalizate si care pustiise visteria tării...

Închipuiti-vă, ziarele, a doua zi, plus agentiile de presă internationale în cap cu Reuter, hm., hm....

Premierul României îsi trage un glont în cap constatând jaful national.

Ultimele sale cuvinte au fost un vers făcut, se pare, pe loc.

Acest vers care de aici înainte va intra în istoria, nu numai a literaturii române este - la o masină de scris cu î din i:

Mumă sfîntă (Româmia n.n.) de te lefteriră

Hotii si netotii... etc. etc.

Ar fi fost o jale generală. Un doliu natio