Obsedată de limbaj (lumea ca text si textul ca lume alcătuiesc cel mai cuprinzător desen al acestei fixatii), poezia actuală nu face decît să dea glas interesului său, mai general, arătat Formei. Forma care e un mod inalienabil de identificare a poeziei în particularitatea sa, ca si a fiintei umane ce-o regizează, în afara căreia ea nu s-ar putea compune ca semnificatie. "Căci numai în sfera genetică a formelor omul devine recognoscibil", afirma Gottfried Benn, în celebra sa conferintă, Probleme ale liricii, din 1951. Avem a face, asadar, cu două zone angajate într-o subtilă, complicată relatie de confruntare-cooperare, existentialul si Forma, cea din urmă, în cazul poeziei, ca o constructie-lectură de semne verbale, care însă, în mecanismul său intrinsec, îngînă mecanismul existentei, la fel de specific, doar că lipsit de expresie. De unde necesitatea de a-l înzestra cu un limbaj. Limbaj acum produs în laboratorul scriptural, care pleacă de la "materia primă" a "inspiratiei", generatoare a unor versuri initiale, " luînd spre a-l cita în continuare pe poetul german amintit, aceste versuri imediat (...), punîndu-le sub un microscop, cercetîn-du-le, colorîndu-le, căutînd locurile patologice". Creatia optzecistă manifestă, într-o latură a sa nu deosebit de mediatizată ("vîrful" său îl reprezintă, în constiinta publică, poza ludică, descriptiv-anecdotică, jemanfisistă, a "cenaclului de luni"), dar, în impresia noastră, una dintre cele mai consistente, o asemenea prelucrare savantă a limbajului, însufletit în microstructura sa, inoculat cu visuri, colorat cu pigmenti umorali, sub puterea unor lentile măritoare. Slujindu-se de instrumentul "ochiului scriptural", barzii în cauză se străduiesc a capta fantasmele Formei, capabile a determina o afectivitate, a se statua într-o psihologie. A consemna diferentiale morale. Virtuoz al legăturii sugestive între un cuvî