•Simbata, 21 august, ora 11: Petrolul Moinesti - FCM Poli Iasi - etapa a IV-a a diviziei B, seria I
Dupa protestele jucatorilor, care au tinut "capul de afis" la inceputul acestei saptamini, se pare ca apele s-au mai linistit in curtea ieseana. Fotbalistii par a fi lamuriti in ceea ce priveste regulamentul de ordine interioara al clubului si modul de impartire a primelor de joc. Ieri dimineata, fotbalistii au facut un ultim antrenament in Copou, inaintea plecarii spre Moinesti unde astazi, cu incepere de la ora 11, vor juca impotriva celor de la Petrolul meciul contind pentru etapa a IV-a. Din pacate, tehnicienii din dealul Copoului nu vor putea conta la Moinesti pe o serie de jucatori de baza, antrenorul Mitu Danila cautind in continuare solutii optime pentru a incepe meciul de astazi cu cea mai buna echipa. Paraschiv mai are inca trei etape de stat in urma cartonasului rosu primit la Suceava, Cantea si Manole nu sint inca refacuti, aceeasi soarta avind-o si Ilie, care nu va putea evolua in partida cu Petrolul. Cu toate acestea in mod normal, elevii antrenorului Adascalitei nu ar trebui sa ridice mari probleme jucatorilor nostri care, dupa cum au declarat, nu se gindesc decit la victorie. Sa nu uitam totusi ca in ciuda detinerii lanternei rosii actualmente de catre moinesteni, acestia ramin totusi o echipa redutabila, care vor da astazi totul pe gazon pentru a obtine primele puncte din acest campionat.
Formatiile probabile:
Petrolul Moinesti (antrenor Adrian Adascalitei): Motei, Toma, Ivanciuc, Nichifor, Alexescu, Arminia, Buhus, Vetrea, Jipa, Florea, Apachitei.
FCM Poli Iasi (antrenori Mihai Danila si Marian Moldovan): Cimpeanu, Ionescu, Petrache, Gavrilescu, Urdaru, Dragoi, Caunei, Onut, Chiper, Matinca, Ancuta, Dobrea.
Arbitrii partidei int: Marian Lazar (Medias), Dan George Adrian si Gelu Apostol (ambii din Bucur