Tite. Portretul unui super-motan . In urma cu cinci ani, bunicul meu a ramas singur. Bunica a plecat din aceasta viata, dupa o suferinta grea si indelungata. Acum, bunelul meu locuieste in casuta alba de la poalele muntilor, unde apa Dambovitei alearga inspumata la vale. Tot aici imi petrec si eu vaca...

Tite

Portretul unui super-motan

In urma cu cinci ani, bunicul meu a ramas singur. Bunica a plecat din aceasta viata, dupa o suferinta grea si indelungata. Acum, bunelul meu locuieste in casuta alba de la poalele muntilor, unde apa Dambovitei alearga inspumata la vale. Tot aici imi petrec si eu vacantele si ma simt foarte bine. Ca sa mai scape de urat si singuratate, bunicul si-a luat un motan cu blana moale si fina, de culoarea alunelor. Gatul si fata sunt albe, parca ar fi infasurat intr-o hermina imaculata. Are un profil superb, urechile delicate, iar frumusetea capului si expresia inteli- genta ii dau un aer aristocratic. Este mare, viguros si - paradoxal - gratios ca un leopard tanar. Resedinta de baza a motanului Tite se afla pe dulap, in bucatarie. Aici are patutul lui, unde doarme pe o blanita de oaie si ne priveste "cam de sus". Tot aici are castronelul cu mancarea lui preferata. Cand Tite doreste sa ajunga in bivuacul sau, pe dulap, se invarte nervos pe langa bunic, cu privirea atintita in sus, si miauna. Atunci, bunicul indoaie spatele, se lasa mai jos, iar motanul sare pe spatele lui si de aici "tust" pe dulap.

Cand bunicul a fost bolnav si avea dureri abdominale, Tite a venit ca un sanitar priceput si s-a asezat pe locul cu pricina. Statea nemiscat si torcea cu mestesug, in tonalitati stiute numai de el. Dupa cateva sedinte de bioterapie intensiva, ca de la motan la bunic, durerile pacientului au disparut ca prin minune. Acum, motanul doarme lipit de corpul buni- cului, ca sa-i simta caldura. Cand bunicul oftea