•interviu cu scriitorul Cezar Ivanescu
Pe Cezar Ivanescu l-am intalnit de cateva ori, in ultimii ani, intotdeauna cu o curiozitate inexplicabila si cu fascinatia de a asculta unul dintre cele mai rafinate discursuri care exista acum, la noi, in spatiul literar si cultural. Inexplicabil ramane in continuare modul sau, cu adevarat original, de a se raporta la lume si la modelele culturale, lucru vizibil in stilul literar pe care l-a cultivat, adaugand caramida langa caramida la constructia marelui poem pe care il considera a fi propria opera. De aceea, am preferat sa-l intreb despre gandurile pamantene pe care le poarta, implacabil, cu el, pe unde trece, opera ramanand, pentru fiecare dintre noi, deschisa. Oricum, marea voce purtand numele Cezar Ivanescu, ramane una a Moldovei, pe care, iubind-o atat de mult, a trebuit sa o paraseasca fizic, pentru a putea sa o cante. Cele ce urmeaza le spunea scriitorul, de curand, intr-o noapte de poesie, pe sub teii Copoului.
•Cezar Ivanescu, ce inseamna pentru tine un interviu care sa fie un portret, nu al scriitorului, ci al omului?
•Apelativul il accept, dar in limba romana se pot face variatii, asa ca ai putea sa-mi spui dumneata, sau mata, ca sa marcam diferenta de varsta. Dar accept. Cat priveste portretul, si mai ales unul despre care ar trebui sa vorbesc eu, cred ca ramane o metafora, si oricine isi da seama ce inseamna sa vorbesti despre propria-ti persoana. Ce-i drept, imaginea nu ne-o putem face decat prin cuvinte, mai ales de la un punct incolo, de aceea portretul prin cuvinte ramane plauzibil, iar eu sunt de acord cu el.
•Cezar Ivanescu, vii "din ce in ce mai des" la Iasi; in ultima vreme, o data pe an, desi ai fost un bun iesean multa vreme, ca student, locuitor si scriitor. Ce te mai aduce acum, la Iasi?
•intr-adevar, ma intorc aici din ce in ce mai rar, pentru ca, dupa indel
