La 250 de ani după nastere (28 august 1749), ce mai înseamnă oare Goethe pentru generatia celor care au azi douăzeci de ani, cei care vor "creste" într-un mileniu reprezentând o altă lume? Va rămâne Goethe modelul suprem - textele sale contin în germene solutii pentru orice situatie, citate din Goethe pot fi folosite drept motto pentru orice scriere, inclusiv pentru o carte de bucate - sau poate că arborele atât de stufos va fi ocolit de cei grăbiti, fiind imposibil de cuprins dintr-o privire?
În Dichtung und Wahrheit, Goethe povesteste că a fost crezut, la nastere, mort. Dintr-o greseală a moasei. Numai după strădaniile celor din jur si-a revenit la viată. Bunicul său - înalt functionar de care depindeau multe - a determinat, după teribila întâmplare, întemeierea unei scoli de moase (un fel de curs de calificare, i-am zice) de pe urma căreia au profitat generatii întregi. Chiar si prin momentul venirii sale pe lume, Goethe a făcut lumii un bine.
A fost ca apa, care alcătuieste 60% din ce e viu. Poate fi recunoscut în tot ce s-a scris după el, si nu numai în literatura de limbă germană. Până în ziua de astăzi, cuvântul a rămas, după cum el însusi l-a definit, "sacra taină la vedere" (heilig-öffentlich Geheimnis) care ascunde si în acelasi timp revelează. Un evantai deschis si totusi ascunzând multe sensuri, cum apare în poemul Wink ("Semn"):
"Cuvântul i-un evantai! Dintre laméle
se văd doi ochi frumosi, cercetători.
Evantaiul e doar ca vălul usor,
care-ascunde fata, fireste,
dar copila cu-adevărat n-o fereste,
fiindcă tot ce are ea mai ales
- ochii ei - drept în ochi îmi dau ghes".
Desi cuvântul apare ca văl, care prin natura sa ascunde în loc să descrie, tocmai învăluirea partială - simbolizarea - aduce adevăratul câstig: privirea "ochi în ochi", nemijlocita contemplare. Învălu
