Una dintre cele mai interesante expozitii din ultima vreme a fost deschisă la galeria Bancorex de către o tînără artistă aproape necunoscută: Mirela Trăistaru. Originară din Bistrita, absolventă a Academiei de Arte Vizuale din Cluj, studentă mai apoi, pentru un an, a lui Stefan Câltia, într-un stagiu de masterat, ea si-a organizat această expozitie si ca o probă impusă de finalizarea studiilor, dar si ca o expozitie personală pur si simplu. Nu stiu care a fost ecoul acesteia în rîndul comisiei de evaluare si cît de greu va atîrna ea în istoria studenetească a pictoritei, dar pentru privitorul neîmpovărat cu responsabilităti didactico-administrative, expozitia este realmente o surpriză. Desi foarte tînără si încă departe de a fi intrat în atentia publică, Mirela Trăistaru si-a individualizat deja expresia si, în acelasi timp, si-a construit riguros o atitudine artistică. Lucidă ca majoritatea colegilor ei de generatie, cu o constiintă de sine foarte puternică si eliberată de orice tentatie a demiurgiei de factură romantică, Mirela Trăistaru întelege arta ca pe un amestec bine dozat de conventie culturală, de experientă în cîmpul limbajului si de exercitiu existential, în care autoreferentialitatea joacă un rol foarte important, într-un spatiu simbolic cu o acreditare incontestabilă, acela al picturii de sevalet, al tabloului. Toate aceste componente ale artei sale merită o atentie specială, pentru că fiecare în parte o individualizează si o exprimă deplin pe tînăra pictorită. Din punct de vedere temperamental, Mirela Trăistaru se situează în spatiul artistic transilvănean, în orizontul acelui expresionism cromatic si compozitional care însoteste trăirea intensă si se manifestă prin formule expresive directe, uneori la limita cruzimii. Pensulatia nervoasă pe spatii mici, tusele largi, sigure, în care energia enuntului si energia mecanică se identifi