Nervozitatea premierului si tot mai desele contre pe care si le aplică ministrii din cabinetul său sînt interpretate drept semne ale unei posibile crize de guvern. Există tensiuni în PNTCD, există tensiuni "traditionale" între PD si partidul lui Ion Diaconescu si există tensiuni în CDR. Toate astea n-aveau cum să nu răzbată dincolo de usile Palatului Victoria, după ce Radu Vasile si-a amintit că se apropie alegerile si a declarat că îl interesează functia de presedinte al partidului, înainte de alegerile din 2000, si că vede o aliantă cu stînga, după aceste alegeri, de dragul păcii sociale. Altfel spus, Radu Vasile i-a anuntat pe cei interesati din partidul său că PNTCD ar putea rămîne la putere în eventualitatea că PDSR-ul cîstigă alegerile, dacă el, Radu Vasile, ajunge presedintele partidului. Se pare că premierul s-a adresat asa-numitului grup pragmatic din partid precum si tuturor acelora care ar fi dispusi să-l sustină de dragul puterii. El nu si-a ales bine momentul nici ca prim-ministru, nici ca personalitate a partidului său. După o explicatie cu Ion Diaconescu si după o întrunire a mai marilor tărănistilor pentru lămurirea situatiei, Radu Vasile s-a văzut si fără posibilitatea de a candida la sefia partidului său, dar si într-un fel de ofsaid politic pentru declaratia sa despre o posibilă aliantă cu stînga. Ecourile n-au întîrziat. De la Cotroceni, premierului i s-a atras atentia că acest guvern trebuie să se ocupe de chestiuni punctuale si că esecul în obtinerea celei de-a doua transe de împrumut de la FMI ar fi un motiv pentru demisie. Cam aceeasi atitudine a avut-o si seful liberalilor, Mircea Ionescu Quintus, încît Radu Vasile s-a văzut în situatia unui prim-ministru cu o autoritate politică în care nu mai crede decît PDSR-ul. Astfel că duelurile dintre PD si PNTCD pe care premierul reusise să le tină departe de executiv, înainte de a