Marile riscuri sînt legate, în cărti, de personajul masculin. Unele tin de meseria de bărbat, altele de meseriile bărbatului. Numai primejdiile amorului sînt împărtite de bărbat cu femeia, căreia i se lasă, în istoriile de dragoste, partea cea mai spectaculoasă a suferintei. În rest, femeia e îndeobste apărată în poveste: de zidurile casei în care stă, de domnii din jurul ei (tată, frate, prieten, sot sau diversi cavaleri fără teamă ori prihană) precum si de ocupatiile ei pasnice. Meseriile doamnei nu sînt riscante decît prin exceptie. De altfel, traditia literară nu leagă personajul feminin de meserii, ci de ocupatii, cea mai importantă (frecventă) fiind cusutul. Riscurile sînt aici minime: Penelopa riscă să se plictisească asteptînd sau să-si plictisească pretendentii, Albă-ca-Zăpada riscă să se întepe cu acul, iar frumoasa printesă din Pădurea Adormită, cu fusul. Bărbatul este întepat de spadă sau de glonte. Diferenta dintre riscul înfruntat de doamne si cel cu care se confruntă domnii este la fel de vizibilă, în cărti, ca aceea dintre acul de cusut si sabie.
Un las si un misel
fac mai mult
decît un răposat
Armele se leagă de una dintre cele mai vechi meserii ale bărbatului (soldat, cruciat) dar si de însăsi meseria de bărbat, care presupune un inspirat joc între atac si apărare. Personajele literare masculine din cărtile românesti, desi rareori cu sabia în mînă, sînt construite pînă tîrziu pe coordonatele modelului războinic. Atacă (rivali, institutii, bastioane politice si metereze amoroase) si apără (pe femei, pe sine, tara, valori concrete sau idei). Una din valorile traditionale pe care le apără bărbatul este onoarea, notiune de o anume mobilitate, evoluînd în constiinta lui încet, dar sigur. Înainte de mijlocul secolului trecut ea avea deja, în proza noastră, mai multe interpretări. În Scrisoarea V d
