În celebrul său eseu din 1927 De ce nu avem roman? Mihai Ralea considera drept una dintre cauzele esentiale faptul că, la noi, în literatura folclorică din vechime am avut numai balade si deloc odisee. Odiseea naste, cu timpul, roman, pe cînd traditia baladei numai proză de mică întindere (schită, nuvelă, povestire). Să retinem din judicioasa observatie a lui Ralea faptul, altminteri stiut, că literatura noastră populară a dominat balada. Cele mai multe si mai importante poartă sigla lui Alecsandri. Publicate în două editii, una în 1852-1853 si a doua în 1866, ele anuntă clar în foaia de titlu: că poetul le-a prelucrat. Prima editie precizează că poetul le-a "adunat si îndreptat" si cea de a doua că poetul le-a "adunat si întocmit". Niciodată nu se va mai sti cum arătau aceste balade în originalitatea lor virginală (variantele din monografia lui Adrian Fochi pentru Miorita sînt pedestre si fără fior). Pentru totdeauna ele vor umbla în lume sub vestmîntul trimis de condeiul lui Alecsandri si îndrăznesc a crede că acesta este actul liric fundamental al poetului, mult mai important decît, poate, întreaga sa operă în versuri, azi sunînd a lînced (cu exceptia posibilă a pastelurilor). De altfel, în 1921, Sadoveanu spusese că "balada aceasta (Miorita), fără seamăn în literatura noastră, este cel mai mare titlu de glorie al poetului de la Mircesti. Dacă numai atîta ar fi făcut, era de ajuns ca să trăiască pînă la amurgul neamului".

S-a întîmplat ca două dintre baladele acestea (Miorita si Mesterul Manole) să devină - prima mai mult decît a doua - printre ceea ce dl Lucian Boia a numit, în revelatoarele sale cărti recente, "mituri fondatoare". Aceasta, evident, datorită intelectualilor care le-au tot comentat si analizat. Miturile fondatoare, după cum ne previne dl Lucian Boia, trebuiesc reexaminate, toate, cu acuitate, pentru a le dezvălui inteles