3. De la om la porc şi înapoi Prostul renume al porcului s-ar explica în primul rînd, cred specialiştii, prin vieţuirea lui în imediata apropiere a omului. Ca şi în cazul altor animale domestice, ale căror denumiri sînt folosite ca insulte, ar acţiona o nevoie de distanţare, la fel cum - exemplifică unul dintre aceşti specialişti - prohibiţia incestului ne desparte de părinţi. Va fi fiind şi aşa. Dar porcul este cel mai bizar dintre animalele aflate în preajma omului. "Iată un omnivor, pretins carnivor şi care este tratat ca un vegetarian, un adult hrănit ca un copilaş fără dinţi, un comesean de a cărui sălbăticie te temi" - scrie, de pildă, un antropolog despre acest bine îngrijit şi răsfăţat "copil al casei", a cărui moarte prin ucidere este una dintre marile sărbători ale anului (Claudine Fabre-Vassas - La bête singulière, Gallimard, 1994); despre bucuria ritualică a tăierii porcului există şi un superb poem de Marin Sorescu, în ciclul La Lilieci. Şi încă: porcul ar fi singurul dintre animalele domestice care "dispune de dublul său" în lumea jivinelor pădurii, mistreţul fiindu-i un fel de replică în oglinda sălbăticiei. Porcul ar avea, prin urmare, "o problemă de identitate". Natura lui ambiguă nelinişteşte, încă de la naştere: ar fi "singurul animal despre care se afirmă că uneori e greu să-i atribui un sex atunci cînd e doar porc de lapte". Un înger (alte făpturi cu sexul incert), sortit însă depravării?! Adult, porcul se simte la largul său în gunoaie, noroi, nămol. Se bălăceşte, e lacom, înfulecă orice (de-a lungul filmului Chat noir, chat blanc de Emir Kusturica apare din cînd în cînd o scroafă care progresează în devorarea unui Trabant), iar voracitatea îl face periculos pentru copii. Are o prolificitate delirantă. Pentru a-l corecta i se aduc modificări morfologice (punerea sîrmei în rît, castrarea), deşi nimic nu-i poate îndrepta aberaţiile datorită