2 august 1999 - Citisem/auzisem cîte ceva despre filmul cu vampiri al teribililor "nouăzecişti" Tarantino-Rodriguez, nu prea multe şi nu chiar de bine. Acum am avut ocazia să-l văd. De la apusul la răsăritul soarelui (From Dusk Till Dawn) e într-adevăr o mare dezamăgire, o cădere în gol a magnificilor "independenţi" care numai independenţi nu mai sînt. Distanţa pe care au avut-o faţă de curentul general al producţiilor marilor studiouri, care presupun cel mai adesea stereotipie, conformism, reţetă, distanţa aceasta s-a evaporat. Pînă dincolo de jumătatea sa, De la apusul la răsăritul soarelui e un road-movie care aminteşte întrucîtva de, să zicem, Kalifornia sau de True Romance (ultimul cu scenariul scris tot de Tarantino) şi, în general, de acel tip de thriller "bolnav", ultra-violent, în care îl recunoaştem perfect pe scenaristul mai sus pomenit. Senzaţia de déjà-vu nu e de natură să încînte spectatorul, şi se explică prin prezenţa şi-a altor elemente: jocul actoricesc à la Tarantino (personajele vorbesc în exces şi extrem de violent, au un comportament isteric etc.), astfel că, din acest punct de vedere, personajul lui Tarantino însuşi şi acela al lui George Clooney sînt o apă şi-un pămînt; "sîngele" curgînd în valuri; personajul Juliettei Lewis, decupat neglijent din Promontoriul groazei şi din amintitul Kalifornia; distribuţia reduplicată a lui Desperado căreia i se adaugă Clooney, J. Lewis şi un Harvey Keitel scos din filmele lui Tarantino, însă, din fericire, jucînd un rol cu totul diferit de cele de acolo. Culmea, ceea ce dădea "marca Tarantino", adică melanjul indescriptibil în care intrau ironia, umorul negru şi aluzia cinematografică, lipseşte aproape cu desăvîrşire, înecat în pasta groasă a unei făcături în care prostul gust e la el acasă. O bizară fractură a scenariului "teleportează" road-movie-ul într-un film horror, un grotesc şi scîrbos (la pr