Să trăiţi, dragă redacţie, Sînt soldat în rezervă Ştefan Mardale. Am onoarea să raportez nu neapărat despre reforma mone... pardon, militară. Am satisfăcut stagiul militar între anii 1982-1984 (two years I mean) sub arme şi pe ape, făcînd parte din aşa-numiţii lupi de Dunăre. Era o unitate mică, combatantă, unde am putut cunoaşte bine trei leaturi (un leat = aproximativ 150 membri) În prima zi ne-au tuns zero, am aflat de la bătrînii noştri că eram raci. Apoi a-nceput stresul. Eu personal n-am făcut "treaba mare" timp de trei zile, dar am avut colegi care abia după o săptămînă s-au "micşorat". Băşcălii ordinare, vulgarităţi, ameninţări cu puşcăria, nu vreau să dau amănunte ca să-l respect pe Ţuţea (păstrînd proporţiile). La o discuţie pe terasă prin '91, cîţiva prieteni de-ai mei spuneau că nu cred că la Piteşti a fost chiar aşa. Simţit-am la un moment dat ce-nseamnă revelaţiune şi spus-am: "Nu credeţi, bă, ia aduceţi-vă aminte de primele luni de armată!". Făcutu-s-a linişte din aia. Schimbatu-s-a subiectul, plecat repede, lăsat halbe nebăute pe masă. Revenind la primele luni, leatul meu spunea: "noi n-o să facem aşa". Au făcut mai rău: cînd le-am adus aminte gradaţilor din leatul meu, mi-au spus că-s invidios. Subofiţerii mai ales încurajau acele stresuri, dar şi unii ofiţeri. Majoritatea intraseră în armată de frica muncii din întreprinderile şi şantierele patriei. Se pleca în permisie sau învoire pornind de la două pachete de B.T. În afară de comandantul unităţii nu prea am văzut fericirea de a apăra patria. Din cauza economiei de carburanţi nu se respecta programul de pregătire, se fura din mîncarea atribuită. Abia în armată am început să înjur în permanenţă (cîtă înapoiere, ar spune generaţia B.U.G. Mafia) ba am înjurat porcos faţă de maică-mea, de cîteva ori. Putut-am cunoaşte îndeajuns de bine peste 400 de oameni. Unul singur auzise de Deep Purple, Beat